la vie sauvage

souvenirs

2011-09-08T12:36:00.000+03:00

Aujourd’hui, j’ai un dilemme
En essayent de prendre en photo
une cheville que j’ai trouvée
Jetée dans le lit de Cécile
Je n’ai pas pu me rendre compte
Si celle-là appartenait
A une jeune femme ou
A un jeune homme ravi
D’une incertitude d’être ou ne pas être sois même

...............................................................................

Chanson pour Héloïse

Une chanson hédonique je le voue, à toi, Héloïse !
Je veux te dire que je t’aime
Même si ton visage m’est encore inconnu
Même si la pluie a quitté les cieux
Et maintenant elle tombe d’une terre sèche
-comme tu vois, les choses sont changées-
(Ils se sont aussi ennuyés
De cette banalité qui nous entoure
Et ils ont renversé les rôles pour se divertir un peu - comme en théâtre-
Les plantes cherchent les racines parmi les nuages
L’arc-en-ciel s’est collé sur le désert)
Je veux t’embrasser avec force
Sans devenir pathétique
En espérant que derrière cette embrassade
Je trouverai la personne que je n’ai jamais été

....................................................................................

Chanson pour soi-même

Ses yeux grands
D’une expressivité obsédante
Ont frappé toujours les amants d’ennui
Elle a fumé avec nostalgie
Sa sensualité aux lèvres
D’une autre femme –proche d’un dernier rendez-vous
Elle voudrait être parfaite
Pour soi-même parce que les opinions des autres ne comptaient plus
Son rôle n’était pas si difficile
Chaque matin elle se résignait
De rester seulement un point
A la confluence d’un aiguillon et un veston
Parce qu’elle savait aussi
Que son visage n’était qu’une tête d’épingle pour lui

.....................................................................................

Une fois par mois
Tu dois faire ordre
Parmi tes penssés…tu dois prendre tes souvenirs
-devenus des pièges dans le présent-
Et les cacher dans la poche d’une première femme qui crie de plaisir
Tu dois prendre aussi les mots qu’il t’a jetés avec insolence…couper les paroles doux
(Et faire avec elles des nectars pour les fées)
Déshabiller les désirs …accrocher les rêves dans le sapin de noël
-peut-être ainsi ils s’accompliront-
Maintenant…avec une raison nue
Dit-lui que tu l’aimes
S’il te réponds : »moi (non)plus »
Il faut que tu fermes toutes les portes de la solitude
En attendant la paranoïa
Mais…s’il t’ignore
Tu dois révéler tous les secrets
Pour en faire venir les hommes qui toujours auraient voulu
Etre des femmes fatales …

DEZamicitia

2011-03-15T23:32:00.005+02:00

Mi-am tot propus de ceva vreme sa scriu despre prietenie. dar azi, vazand acele poze de pe feisbusc, mi-am amintit de momentele petrecute impreuna cam in aceeasi situatie. numai ca, de data asta era altcineva in locul meu... altcineva care ti-a imbracat hainele... v-ati fotografiat tinand camera foto intr-o mana, ati mancat impreuna, ati dormit, v-ati plimbat, tot ceea ce am facut noi candva chiar daca asta s-a intamplat in alt spatiu si timp. nu m-as mira sa ii fi spus aceleasi lucruri..Apoi,am mai vazut o poza in care erati in prim-plan si in spate, undeva lipita pe un perete, era o fotografie cu noi, din vara, de pe plaja. Dovada clara ca ai uitat, ca a palit totul.

si acum ma intreb: mai are vreun rost sa vorbesc despre prietenie?

to'tu

2011-02-08T21:50:00.004+02:00

Maria Elena
Ma gandeam la numele tau
Afara erau -27 de grade
Ceaiul fierbea in clocote
(Si tu tocmai iesisesi pe usa)
Stiam ca nu te vei mai intoarce niciodata
Scriam numele tau
Mecanic
Cu degetele mele lungi si subtiri
Pe geamul inghetat
- Maria elena, maria elena -
Si de fiecare data disparea ceva din mine.

there's a limit

2011-02-07T18:34:00.003+02:00

James Blake - Limit to your Love

Vezi mai multe video din muzica

je t'embrasse avec...

2011-02-05T13:40:00.007+02:00

Am primit zilele astea de la cineva foarte drag mie o vedere superba, cred ca e cea mai frumoasa pe care am primit-o ever. Si pe ea e inscriptionat cu hieroglife de furnica un scurt citat din Antoine de Saint-Exupery: on ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux...

Am sa o postez alaturi.

multumesc pentru clipa de fericire:)

je t'embrasse avec...

maria elena

2011-01-21T23:51:00.004+02:00

maria elena,
as vrea sa imi lasi un mesaj pe facebook
la ore fixe
sa ma intrebi cum imi merge
daca imi mai iubesc aproapele
daca si el ma mai iubeste pe mine
apoi sa stingi becul mic al veiozei tale aburinde
sa inchizi fereastra si sa pui punct
astept in fiecare duminica sa imi scrii
dimineata prima data deschid computerul
si te caut obsedant in toate fotografiile
salvate pe desktop
chiar si in acelea cu fotolii
cani de ceai
pardoseli din lemn de cires
si tapeturi fardate obscen
pe toate le-ai atins
asa cum as vrea sa ma atingi pe mine acum
sa ma sorbi.

cantec de seara, cantec de seara

2010-12-09T00:50:00.005+02:00

in timp ce unii alegeau clementine in supermarket
noi ne instrainam
iti lasai in tesatura bluzei
parfumurile
cuvintele nerostite
forma trupului
as fi vrut sa uzi planta de pe birou zilnic
pana cand frunzele fragede s-ar fi umflat
si ar fi pornit o ploaie rece
dincolo de marginea cenusie a ghiveciului
toate filmele la care am fost
au purtat cantecele noastre soptite
nemarturiste
cand am vazut pe rafturi
creioane reciclate
m-am gandit la
sufletul tau nepoluat
cu dragoste
mi-am luat cateva
pentru a le toci varfurile sarate
toate astea s-au intamplat
cand facem proiectii
(asa, ca regizorii debutanti in salile de cinema improvizate)
ale amintirilor noastre comune
cand traiam in trecutul asta
de nesuportat uneori
de nemangaiat
noaptea
de neatins

de uitat.

idee de roman

2010-12-01T16:36:00.009+02:00

In august, am luat o pauza de o luna de la citit si de atunci nu imi mai pot reveni. De cand am ajuns aici, am resimtit frustrarea de a citi impus, obligata de circumstante. Fiecare pagina parcursa cu gandurile in alta parte, inseamna o tradare (in subsidiar) a textului care ti se poate dezvalui (daca stii sa il depliezi) pana la ecografii indecente sau imagini rosiatice agatate de un fir lung si subtire intr-o camera obscura. Acum intalnirea cu textul e intalnirea unui bolnav cu o suferinta imaginara. E ca un amor epuizat prematur. Nu-mi mai spune nimic, nu mai simt nimic. Am nevoie de timp. Am nevoie de lungi dupa-amieze in care sa ne abandonam reciproc unul in altul pana cand placerea lecturii devine orgasmica.

(zlele trecute, cand eram in sala de lectura, am observat langa masa un cos de gunoi plin cu hartii scrise si atunci mi-a venit in minte ideea unui tip de roman pe care nu il voi scrie niciodata. Poate ca, vreodata, cineva va strange seara de seara, foile rupte, mazgalite, muncite cu ganduri si idei de prin toate bibliotecile pline, le va decupa si isi va face propriul ierbar de cuvinte, un fel de colaj neidentificat).

exercitii de aparentare (I)

2010-11-19T00:28:00.003+02:00

in seara asta, in metrou, am observat una dintre cele mai insolite reprezentari a dragostei. daca m-ar ruga cineva acum, la 23:30 sa ii fac o fotografie care pentru mine simbolizeaza dragostea, cred ca as surprinde aceasta ipostaza: un frumos baiat, in sacou, care se privea in geamul fumuriu al usii metroului cu un aer usor narcisiac aranjandu-si nonsalant parul, tinand intr-o mana o cutie de bomboane si in cealalta o sticla de vodka.

.....................................................................................

ziua trec adesea pe langa un copac in forma de cilindru. nu am mai vazut pana acum un arbore de o asemenea etate, cu o pilozitate pana la radacina. prin septembrie, octobrie se auzea un tril strident, haotic de pasari in extaz. pentru ca ele faceu dragoste. fiecare pe creanga ei. creanga deasupra creanga, cioc lipit de cioc. si acel tril nu era decat grupul pasarilor care si-au luat libertatea de a-si petrece o parte din viata lor de zburatoare nelinistite intr-un bordel, destul de neconventional, de altfel.

....................................................................................

maria elena

2010-11-03T02:14:00.003+02:00

Imi e dor de tine, maria elena
noaptea, cand zgomotul din calorifer
imi aminteste de lacul lebedelor\
de buzele tale aspre in noiembrie,
de leaganul din spatele casei
de vocea ta de pasare suava
intr-o dupa-amiaza umeda
cand stateai in fata mea
goala
acum imi dau seama ca
imi e dor de tine, maria elena.

karl

2010-07-14T00:13:00.004+03:00

Intr-o seara, Karl gasise scris incifrat pe un servetel: "prietenia dureaza atat cat ii ia unui baietel pofticios sa sparga o crusta de zahar ars..."

Karl s-a intristat amintindu-si de L.

Le Concert

2010-07-06T19:55:00.007+03:00

Vezi mai multe video din Film

Intr-adevar, un film extraordinar

pe noi (ne)

2010-07-03T22:07:00.006+03:00

Pe noi ne indeparteaza frazele interminabile de pe messenger
Jumatatile de cuvine aruncate intre un drum cu autobuzul si sarmele electrice_firedeparlipitepecer
Lampa care iti lumineaza serile
E mai puternica decat
a mea
lasa pe hartiile albe dungi rosiatice
pe noi ne indeparteaza fiecare ceasca de cafea
bauta
in singuratate
dimineata….

Despre zilele mici

2010-07-03T21:30:00.004+03:00

Zilele mici
Sunt
acelea in care
nu am chef de nimic
Viata isi urmeaza cursul
pe benzile rulante
ale supermarketurilor
Sunt
cubul subacvatic
al
marilor linistite.
Incalcita de
Societate - buruiana (Rozamunda)

Colectionez
Mici bijuterii spirituale
De exemplu
Azi l-am intalnit pe willy ronis

fotografie:"Le Nu Provencal" 1949 - Willy Ronis

Camera bovaricei

2010-06-29T21:17:00.004+03:00

In mintea mea mustesc toate cartile pe care le-am citit. Ma infioara mireasma lor apsatoare. Aceea care s-a asezat acum langa mine, pe fotoliu, a fost atinsa de bovarism.
Agonie.
Bovarismul e si el un soi de nebunie, un fel de anulare a identitatii. Devii un instrument nefericit al cuvantului, poate prea vrajit. Ramai un personaj schizoid, etern nemultumit de realitate, de cei din jur si nu te mai poti adapta. Esti un calator apatrid. Lumea pe care ti-ai fixat-o ca destinantie are o consistenta volatila. Esti o zeitate ratacita. De aici, poate, o dulce iluzie a libertatii; o libertate controlata. Iti poti permite luxul ca intr-o dupa-amiaza sa iei pranzul cu doamna T sau sa gusti voluptos din fructele pamantului. Poti pasi nestingherit in saloanele Marchizului de Sade, te poti imbaia cu matroanele lui sau ii poti mirosi parfumurile lui Proust. Cu toate astea resimti inautenticul.
Poate ca inautenticul din noi este acela care nu ne lasa a fi fericiti.

cateva clisee despre scris

2010-06-18T21:22:00.001+03:00

poti scrie in adevaratul sens al cuvantului doar daca freamatul creatiei nu iti da pace...iti stapaneste mereu gandurile silindu-le se se elibereze cumva...

poti scrie bine doar daca exersezi..

mai poti scrie, insa nu neaparat bine, in siajul unor maestri...in cazul asta trebuie sa fii atent..riscul epigonic e cam mare....

daca acela care scrie o face din motive exterioare lui, nu va fi niciodata un scriitor bun, in cel mai bun caz se va rezuma la o munca de mestesugar… va fi un artizan de cuvinte…

tablou

2010-06-15T10:29:00.006+03:00

viata e trista
cand in fata ta pisici mecanice stau lungite la soare
si
pare ca femeia pe care ai visat-o
lasciva si iubitoare
e acea bucata stearsa
murdara
de pe o tapiserie indiana
uitata intr-un hambar
dintr-un orasel irlandez
case cu jardiniere la geam
sapunuri din flori mari de mac
luminite sudoripare intinse ca rufele pe sarma
dimineata
cand
biciclete albastre
alearga, alearga pe campuri de sofran proaspat
si
cand
talpile calatorilor
lasa urme adanci in istorie...

Timp regasit (?)

2010-06-12T22:55:00.004+03:00

In dragoste, rivalul nostru fericit, totuna cu dusmanul nostru, ne este binefacator. unei fiinte care nu starnea in noi decat o dorinta fizica neinsemnata, el ii adauga de indata o valoare imensa, straina ei, dar pe care noi o confundam cu ea. Daca nu am avea rivali, placerea nu s-ar transforma in dragoste. Daca nu i-am avea, sau daca nu ne-am inchipui ca-i avem. caci nu este necesar ca ei sa existe in realitate. Pentru binele nostru este suficienta acea viata iluzorie pe care o insufla rivalilor nostri inexistenti banuiala si gelozia noastra.

Trebuie sa innodam, la vremea fericirii, legaturi tare dulci si puternice de incredere si afectiune pentru ca ruperea lor sa provoace acea sfasiere atat de pretioasa ce se numeste nenorocire. Daca nu ai fi fost fericit, fie si numai datorita sperantei, nefericirile ar fi lipsite de cruzime si, in consecinta, fara efect.

fragmente din Timpul regasit de M. Proust

le vent nous portera

2010-06-09T20:35:00.003+03:00

Asculta mai multe audio Blog

Katze

2010-05-24T11:36:00.007+03:00

mein Kater heisst Romeo. pe plaiurile mioritice i se spune Romi. poarta o cravata rosie, fiind mereu pregatit sa dea un sfat. este un mic buddha, un intelept oriental ratacit prin tinuturi umede si verzi. crede cu tarie in celelalte vieti ale sale, pe care insa nu si le aminteste. a atins gradul maxim de levitatie cand temperatura depasise 43 grade C si ii intrase nisipul in ochi. la nivel ontologic a experimentat regnuri diferite: s-a alaturat pinguinilor de la Polul Sud in drumetiile lor colective pe malurile inghetate, si-a ascultat tacerea de piatra, a suportat cu stoicism experimentele de laborator aplicate unei euglene verzi, in a treia decada a succesiunii vietilor sale a fost o salcie plangatoare. a incercat sa se autodepaseasca pana la autofictiune. Este sigur de faptul ca in mintea lui Shakespeare el a fost imaginea care l-a obsedat pana cand a conturat personajul lui Romeo (asta in cazul in care s-a intrebat cineva ce s-a intamplat cu Romeo postmortem). A concurat pana si cu fictiunea, insa niciodata nu a reusit sa fie o persoana (poate doar la nivel virtual, non-real). Acesta este urmatorul sau obiectiv intr-o viata viitoare. De aceea duce o viata pioasa de biet motan de curte.

fire on the mountain

2010-05-23T20:41:00.004+03:00

stari

2010-05-22T22:48:00.014+03:00

Sunt proaspat angajata unei institutii infernale care functioneaza intocmai ratiunii mele. Mi s-a spus ca 27% dintre mecanismele care ajuta la elaborarea ideilor au rugnit. Desi a fost declansata starea de alerta, ceilalti functionari, speriati de un eventual dezastru, au fugit. Iata-ma singura, asaltata de birocratie, idei moarte si resuscitate, praf si funingine, mici particule confuze. M-am convertit intr-un personaj kafkian.

Desi adesea impartim aceleasi clipe cu celalalt, rar ne amintim trairile in acelasi grad de intensitate. Te simti de parca i-ai zambit cald unui personaj schizoid, caruia i-ai strans mana duios si ai sperat, in gand, ca il vei mai intalni candva. Celalalt ii zambeste si el, mai putin increzator, poate chiar indiferent. Isi da seama ca l-a vazut intr-o seara, ca erai si tu pe acolo etc. Totul e vag in mintea lui, asa ca decide sa deschida umbrela si sa plece.

Daca voi trece peste aceasta etapa de ev interior intunecat, voi primi o cununa de lauri. nu stiu insa de la cine.

Noi am dansat o singura data pe aceasta melodie Iti amintesti?

fata draga,

2010-05-19T22:24:00.004+03:00

Ploua de doua zile si e frig. Ma gandesc intens la tine si la persoanele dragi din viata mea. Imi dau seama ca sunt neputincioasa in fata voastra si ca adesea dorintele mele sunt doar ale mele, imi sunt prizoniere. Cand pasesc, in spatele meu se multiplica umbre straine, ecouri. Stiu doar ca trebuie sa scriu. Nu stiu ce, de ce sau pentru cine. Am sa incerc asta, macar o perioada, sa vad daca sunt buna de ceva sau nu. Poate ca e singurul refugiu. Am nevoie de un echilibru neintinat de alte priviri. Nu e un egoism, mai degraba o necesitate, un impuls vital, o plonjare deasupra…

Daca nu am sa ma pierd in acest salt spre interior, ma vei gasi neschimbata cand te vei intoarce.

Am descoperit placerea de a lega o prietenie cu o suava floare violeta.

n.

i don't belong here....

2010-05-19T21:03:00.004+03:00

dorul..ca o pată pe hârtie

2010-05-10T22:50:00.005+03:00

Ce este dorul? Iată una dintre acele întrebări esenţiale căreia nu îi găsim un răspuns imediat pentru că nu ţine de o înlănţuire logică a cuvintelor, de un algoritm sau de o plimbare pe înserat... deşi, uneori ne e dor de o plimbare în intimitatea nopţii...Răspunsul vine din suflet.

"Dor" este un cuvânt românesc autentic, intraductibil. El este activat de amintire. Uneori ne este dor de noi înşine dintr-o anume perioadă a vieţii. Alteori resimţim nostalgia copilăriei.

Dorul este un paradox. E lipsă şi împlinire deopotrivă...

parfum dulceag.

Dorul este o recunoaştere a ceea ce ne e drag... e ca o pată de cerneală pe hârtie...

Timpul personal

2010-05-05T15:50:00.009+03:00

Timpul este o conventie sociala. Il percepem intr-un mod limitat si empiric. In momentul in care coordonatele sale sunt trasate dincolo de situs-ul nostru intelectual – senzitiv, il numim Atemporal. Accedem la el dintr-un dor launtric, consubstantial cu originile, intru implinire la un nivel supramundan cu divinitatea. Ceea ce e dincolo de timp circumscrie o lume cu legitimare si legitate diferite.
In acest flux liniar (daca ne referim la istorie) sau circular (daca este vorba despre mit) isi gaseste orizontul un timp personal al carui resort se numeste principium individuationis. Firea noastra are o dubla reflexivitate : percepe lumea in masura in care se autodefineste.. Timpul lumii paraziteaza timpul personal. Experientele fundamentale devin piloni intru realizarea portretului interior al fiintei. Desi au ca mecanism redundanta trairilor noastre ca elementi constituenti ai intregului sinelui, in esenta ele sunt experiente « in vivo »care, odata epuizate, se ermetizeaza in constelatii ale imaginarului cu o disponibilitate ferventa spre reactivare prin amintire sau senzatie. Aici intervin lucrurile- oaze ale spiritului nostru latent, avid de a urma hartile trecutului, insa, de cele mai multe ori, la un nivel surogat sau de reciclare. Cand infuziile trecutului se raspandesc cu o intensitate mai mare decat aceea specifica momentului trait, atunci nu ne mai aflam in sfera re-memorarii ci in aceea a creatiei, in intimitatea lucrurilor.
Timpul personal nu este decat o poetica gestuala care isi tese in singuratate matricea eterna a eului.

infelix

2010-04-05T20:47:00.009+03:00

Nathalie,

Ohne dich infelix sum. Ici je m'ennuie bcp et je resens profondement la solitude.

KArl

poveste de seara

2010-03-28T23:26:00.003+03:00

Se ia o femeie. Se dezbraca. Se intinde cu grija pe cearsafurile albe. Se asaza langa ea. Perdelele sunt curate si viata e scurta. Se stinge lumina.

Gestul se repeta seara pentru o atmosfera sufleteasca echilibrata. Este de dorit ca femeia sa fie de fiecare data alta, pentru a se evita plictiseala si pentru a lasa loc diversitatii (atat de pregnanta in modernitate).

Acesta nu este un post misogin. Este un post inspirat din realitate(a) unora..

Leapsa

2010-03-28T17:02:00.011+03:00

O am gasit pe blogul lui Ionut si am imprumutat-o :)

Primul cuvânt pe care l-am rostit::"ta-ta...ta-ta". un cantec despre tata, din doua silabe, repetate la nesfarsit... cred ca suna cam enervant.

În prima zi de școală generală: :am fost indragostita.

Prima fomație care mi-a plăcut la nebunie: H.I.M....

Primul CD cumpărat::hmm...inca ma gandesc

În prima zi de liceu: eram cam...dezorientata.:)

Primele cuvinte pe care mi le-au adresat prietenii mei: : "servus, eu sunt D. ..."

Prima zi de facultate: :...a fost ca o petrecere surpriza nereusita.

Prima restanță:: Literatura franceza si cred ca am spus totul. (bineinteles, intr-un anume context).

Prima zi la locul de muncă: spriritul meu "boem" amana momentul acesta...:))

Prima dată când am postat pe blog:: am avut ideea sa-mi fac un blog comun cu Iris pentru a comprima cumva distanta (fizica)dintre noi. Apoi ne-am reinventat (folosind un cuvant "la moda")

Leapsa merge mai departe la Iris si la aceia care o mai vor.

hiatus

2010-03-25T22:23:00.005+02:00

....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Pentru ca i-ai aruncat aproape zilnic o privire scrutatoare blogului meu si mi-ai spus in nenumarate randuri ca ar trebui sa scriu mai des, mi-am zis ca trebuie sa public un post despre Faptul de a nu spune nimic, despre hiatus-ul gandirii, al imaginatiei si al fratilor ei mai mici... Chiar si a evidentia nimicul e tot un act existential... Apoi, existam unul pentru celalalt in masura in care reusim sa il facem pe cel de langa noi sa creeze o poveste, sa ne intuiasca un mit, sa ne traga de maneca...daca nu il starnim prin nicio "semnalizare" inseamna ca nu existam in campul lui de perceptie.

asa ca de acum priveste-ma ca pe o carte...te voi intreba mai tarziu care este orizontul tau de asteptare, daca am reusit sa te seduc sau daca vei vrea vreodata sa ma....re-citesti.

.........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

starea de fereastra

2010-03-02T16:11:00.004+02:00

Starea de fereastra este starea oamenilor frumosi pe dinauntru (nu se iau in considerare secretiile oleaginoase si Trompa lui Eustachio) si singuri. Tot ceea ce e dincolo de o bucata de sticla arata un peisaj strain, indiferent ca e vorba despre un perete din caramida gri sau despre pinguinii zambareti de la Polul Sud. CAnd avem starea de fereastra constientizam prezenta sticlei. Ii pipaim circumspect suprafata lucioasa (sticla are un obraz ascuns in interior), ii masuram lungimea, apoi latimea, intocmim un tabel despre fragilitatea ei (pe care o si testam cu ajutorul unui scaun cu trei picioare) si descriem reactiile chimice (facand referire, desigur, la frumoasa Galateea a lui Pygmalion). Uneori ma intreb daca sticla a avut traume sau momente amnezice. In opinia psihologilor francezi, probabilitatile sunt reduse. Totusi, nu trebuie sa uitam caracterul ei paradoxal. Prin ea vedem ce e dincolo. Doar atat. Ne ofera o perspectiva, iluzia ca suntem partasi la ceva. Ne lovim de ea cand avem o dorinta exacerbata : de a locui in acelasi trup cu cineva, de a ajunge la un asemenea grad de intimitate si empatie incat sinele nostru devine gelos pe sinele celuilalt. Or, asta e imposibil. Mereu si mereu sticla. Ea doar ne pune in miscare rotitele prafuite ale imaginatiei.

E o stare incordata in care simturile devin ciorchine, uneori nefiresti si captusesc fiecare extremitate a corpului pendular. Dintr-un exces de raze ce nu si-au mai putut urma circuitul firesc, suprafata sticlei a inceput sa trepideze, apoi a cazut in depresie.

Ne privim cu o oarecare indiferenta. Vedem tot ceea ce e dincolo de noi, insa nu reusim sa ne dam seama de continutul nostru. Apoi uitam. Uitam ca a deschide fereastra in momentul in care stratul de ozon se rarefiaza implica un sacrilegiu.

8 puncte culminante

2010-02-26T19:44:00.012+02:00

1. Daca nu am avea imaginatie, chiar si pentru cateva clipe, ne-am uita unii la altii ca la niste obiecte indecente. (e si asta un prag liminal care la un moment dat devine plictisitor)

2. Rutina este doar un ritual desacralizat sau, in alta ordine de idei, indepartare prin apropiere.

3. Cand cliseul intervine in dragoste nu poti decat sa faci gestul Annei Karenina: sa urmezi linia ferata sub zgomotul trepidant al vagoanelor.

4. De cateva zile imi imaginez ca in holul care duce spre camera mea se afla un patefon urias, uzat si ingalbenit. In fiecare dupa-amiaza are loc o explozie suculenta de note care se inlantuie intr-o muzica stranie. Acea explozie are ceva din bombardamnetul de la Hiroshima, din tipatul copilului speriat, din bazaitul mustelor, din zgomotul picaturilor de ploaie pe tabla acoperisului, din respiratia bolnavilor de ftizie din poeziile bacoviene, din delirul lui Freud si mai ales din fosnetul rochiilor de matase.

5. “nimeni nu e de neinlocuit”- cliseul suprem, pe care il spun in fiecare seara, in loc de rugaciune, aceia care sunt la un pas de anxietate.

6. Nu ne putem anula unii pe altii. Ceea ce putem face e doar sa ne acceptam impostazele mai putin fotogenice.

7. Cred ca am gresit cand te-am privit in ochi, inainte sa inchid usa.

8. Starea de fereastra.

sfarsitul continuu

2010-02-22T23:44:00.004+02:00

A scrie scrisori inseamna a te dezgoli in fata spiritelor-ceva ce ele abia asteapta. Sarutarile din scrisori nu isi ating destinatia, sunt doar sorbite pe drum de spirite. Cu aceasta se hranesc si ele si se inmultesc inspaimantator. Umanitatea simte asta si pentru a asigura comunicarea naturala, pacea sufletelor, a inventat calea ferata, automobilul, avionul. Da e deja prea tarziu. Acestea sunt inventii facute abia in momente de criza. Dusmanul este mult mai calm si mai puternic; dupa serviciul postal a intervenit telegraful, telefonul, radiograful. Nu spiritele vor ramane fara hrana, ci noi vom pieri.

(Franz Kafka- fragment dintr-o scrisoare adresata Milenei)

dance me to the end of love

2010-02-20T20:16:00.001+02:00

melodia asta e pentru tine...

Vezi mai multe video din Muzica

fata draga,

2010-02-18T20:57:00.008+02:00

Am tot vorbit despre obiceiul meu de a asculta melodiile obsedant. Inca il mai am. Acum insa am un fel de mini-playlist. De cateva zile ascult aceleasi melodii (niciodata mai mult de CINCI). Iata cateva:

1. Stereophonics- Dakota
2. Florence + The machine- Dog days are over
3. Idem- You got the love
4. Paolo Nutini- Last Request
5. Idem- 10/10

Astea sunt melodiile de saptamana asta...Asa ai si suport (=coloana sonora) pentru scurtmetrajele mele zilnice.

Asculta mai multe audio Muzica

aucune raison

2010-02-17T19:48:00.013+02:00

In fiecare zi, din spatele ferestrei, soarele e acelasi. Lumea pare sa nu se fi schimbat. Oricum, de aici nu se vede mai nimic : o bucata de cer, niste rufe intinse (cel mai bun surogat pentru persoane), cateva pietre. A trecut aproape o saptamana. Fiecare stie ce are de facut. Nu punem intrebari, nu ne mai privim in ochi. Stim totul pentru ca totul vorbeste de la sine. Izolarea este calea cea mai sigura spre un fel de no man’s land (sau ea este no man's land). Nimic nu vine spre tine. Nu trimiti niciun semnal, nimanui. Are ceva din viscolul teribil de la Polul Nord, este a zecea parte din egoismul lui Wolf. Nu ai nici macar iluzia umbrelor focului din pestera. Realitatea e reciclata, regurgitata, refolosita pana la epuizare. Pana cand e golita de sens. . Izolarea nu te purifica, nu este un bun izolant pentru Rau. Este doar o stare de fapt, pe care daca o accepti devine o rutina convenabila (nu chiar confortabila). Ea e cea care iti micsoreaza orizontul si iti opreste morile de vant.

re: ...re

2010-02-05T23:48:00.006+02:00

Teama de a nu mai putea scrie a devenit o obsesie. Incerc sa-mi eliberez mintea de stereotipuri, sa-mi aud vocea.

Iata-ma pe insula pustie. Pusa in situatia de a descrie ce e in jurul meu (excluzand ceaţa) mi-ar fi greu sa spun mai mult decat « obiectele-in sine ». Nu as putea crea o stare de spirit, o imagine coerenta, surprinzatoare. Asa ca voi ramane un timp singura pe insula, modeland nisipul cu degetele uscate...pana cand va reusi cineva sa-mi vada liniile intrerupte si neintrerupte...

Candva citisem un interviu luat lui Livius Ciocarlie care spunea ca nu gandim in judecati, ci in prejudecati... Ceea ce pare a fi adevarat, intrucat functionam bidirectional : cunoastere vs. re-cunoastere.

MA intreb care este limita.

the virgin suicides

2010-02-05T23:04:00.010+02:00

Aveam piese de puzzle, dar oricum le alaturam, ramaneau goluri intre ele- goliciune in forme stranii, croita de ceea ce le invaluise...asemenea unor tari carora nu le puteam da nume. Ce a staruit in urma lor nu a fost viata, ci cele mai triviale fapte mondene... un ceas ticaind pe perete...o camera in penumbra la pranz...crima unei fiinte umane de a se gandi doar la sine. Am inceput procesul imposibil de a incerca sa le uitam..

The Virgin Suicides

Nici nu stiu daca filmul asta a fost o trezire la realitate sau doar un "play" intru sondarea sensurilor ei...
Mi-au placut indeosebi vorbele din final pe care le-am scris ( a se intelege citat ) mai sus... mai mult mi-a placut insa fraza accentuata...

karl..

2010-01-29T23:27:00.005+02:00

Karl este nefericit cand isi bea ceaiul, dimineata. Simte mai mult gustul lamaii, al saculetului de hartie plin cu plante aromate si al metalului rece. Nu stie cum sa-si numeasca starile. Inainte sa fi ajuns in situatia asta isi ordona starile alfabetic si pe acelea depresive le agata langa un saculet frumos mirositor. Ii place lavanda si arborele de cacao sau..cauciuc. Nu-i place sa se trezeasca dimineata devreme si sa se intrebe zilnic de ce nathalie nu este aici cand are nevoie de ea. Isi spune ca vrea certitudini si ca isi va face un plan. Data viitoare va fi pregatit, va sti ce sa-i spuna si de cate ori sa o stranga in brate. O va face fericita. Cand ea va pleca, isi va lua toate lucrurile. Va magnetiza scamele, razele din camera. Va purta bluza aceea rosie, care ii place lui si nu va mai lasa nimic in urma. Astfel el o va uita mai usor. scrie zilnic, isi petrece weekendurile la munte si se gandeste "cum ar fi daca" ...

Karl si nathalie locuiesc in acelasi trup.

ghost town

2010-01-20T21:04:00.002+02:00

GREat song.

Jurnal(?)

2010-01-19T18:31:00.009+02:00

Niciodata nu am putut da dovada de consecventa (nici macar cu mine insami), prin urmare nu am putut tine un jurnal. Mi se pare ca in momentul in care vreau sa-mi vorbesc, in mintea mea exista o a treia persoana care da din deget amenintator si care parca vrea sa-mi spuna: "esti sigura ca vrei sa scrii asta?". E un fel de cenzura interioara si o teama de platitudine (sau de farfurii plate). Nu stiu daca intre a spune ceva rasuflat si a nu spune deloc se poate alege. exista o alternativa?...Poate tre' sa ai o viata nonconformista, interesanta, cu experiente venite in flux-reflux..sa fii un fel de DAli..sau tre' doar sa iti imaginezi una....

Inca nu am aflat cine e a treia persoana, iar in privinta jurnalului, m-am rezumat la unul din imagini:

lipsa de....

2010-01-17T19:57:00.016+02:00

Nu mai sunt indragostita de tine. Pana sa te intalnesc iarna asta, imi imaginam totul: de la felul in care voi aranja cuvintele in fraze, in interjectii si vocative redundante, pana la culoarea nasturilor jachetei tale, a efectului de sera asupra parului tau (de asta voiam sa ne intalnim mereu intr-un loc inchis, claustrofobic pentru a te proteja de razele soarelui), pana la modul in care te va afecta zambetul trecatorilor, filmele care ruleaza luna asta la cinema, rostogolirea pietrelor din imaginile cu ursii polari. Ah! Erau ganduri interminabile, insomnii, cursuri ratate, relatii superficiale, carti citite pe diagonala completate apoi cu tot ceea ce stiam eu despre tine si cu potentialul a ceea ce imi oferi, colaje cu zambetele noastre, plimbari, lampi cu becuri fosforescente, timp si blocuri suspendate, idealurile mele filtrate printr-ale tale, 5:00 A.M…

Dar acum nu mai simt nimic.

despre necesitate sau samburele de caisa

2010-01-15T22:30:00.008+02:00

Cand mananci o caisa si ajungi la sambure, de fapt iti rescrii harta personala. Nu ai nevoie de un maestru initiatic pentru a-ti arata cati pori sunt dornici de a-ti atinge varful limbii, sau care parti sunt mai zemoase. E totusi, si asta, un drum in sens invers deci, un paradox. Ai nevoie insa de o suprapunere de imagini si de un fir lung, nu neaparat rosu. La capatul lui, nu te asteapta mare lucru, doar un sambure convex, umflat de incertitudini si experiente ratate. Odata ce l-ai gasit, simti cum prin golurile de confluenta ale oaselor, in canalele vertebrelor, pana si in ventriculul stang se raspandesc esente tari. Ii gasesti un loc in ghiveci, langa plantele infatuate si il lasi sa putrezeasca in liniste. Stii ca de acum vei privi altfel viata.

fata draga,

2010-01-13T23:43:00.002+02:00

Nu ma lasa sa imi apropii mana de a ta! In timp ce iti lungesti trupul in cada, te privesc cu o oarecare indiferenta. Am asteptat atat de mult sa se intample incat, acum cand iti privesc toate cele cu atentia unui ceasornicar, nu pot sa-mi dau seama decat ca sunt acolo unde le este locul. trupul tau emana un abur cald. Nu stiu unde imi era capul cand credeam ca nu voi fi in stare de nimic, ca nu voi fi capabila sa te privesc fara sa ma dau de trei ori peste cap.
E doar o dimineata lenesa de iarna si cafeaua asta e prea tare.

la poesie des images

2009-12-25T13:28:00.008+02:00

Filmul lui Albert Lamorisse, Le ballon rouge (1956), este o delicata bijuterie cinematografica, o sursa de inspiratie, de reflectie si de regasire al acelui illo tempore al copilariei.

p.s. : pe cine cauti?

2009-12-13T23:15:00.005+02:00

O sa imbatranesti si iti va parea rau ca ti-ai pierdut timpul cu mine. Ma voi numara si eu in colectia ta de timbre dezlipide de pe scrisori si lipite cu grija intr-un album improvizat dintr-un carton striat-indigo. Imi si imaginez chipul tau nedumerit incadrandu-mi portretul dantelat, obosit de aruncat priviri din trecut. Apoi iti vei aminti de livada cu meri, de livada cu visini, de livada cu verzi si uscate- plantate de mine pe suprafata creierului tau, pe suprafata inimii tale si pe toate suprafetele pe care am marsaluit in chip de soldatel de plumb fara sa-mi dau seama de spatiile goale care se lasau intre noi-largi semne de intrebare.

femeie cu cravata neagra...

2009-12-12T22:07:00.003+02:00

Amedeo Modigliani

CHOPIN-Fantaisie, Op.66 Impromptu in C# minor
Asculta mai multe audio Muzica

autoportret

2009-12-07T19:57:00.002+02:00

câinele face rondul de noapte,
rondul de zi
până cand lumina se toceşte de metalul lanţului
până când devine stăpânul unei insule plutitoare.

o noapte furtunoasa..

2009-11-30T22:31:00.010+02:00

tânăra pariziană...

2009-11-27T20:58:00.005+02:00

tânara pariziană îşi plimbă câinele chaque dimanche pe malurile Senei
în timp ce
pe marginea unui pervaz din rue49
o delicată muşcată
păleşte
...............
tânăra pariziană
de atunci, de acum...

karl...

2009-11-24T20:21:00.005+02:00

La 20 de ani, Karl nu isi mai doreste nimic. trece prin toate baltoacele mai mari si mai noroioase, bea cate un pahar cu lapte in fiecare seara, urmareste cu privirea darele de lumina pe care le lasa veioza, singuraticul far al fibrelor lemnoase. isi noteaza gesturi intr-un carnetel: fiecarui numar de telefon ii alatura un desen stangaci: de exemplu, pentru D. a ales un "larevedere "creponat. lui I. i-a desenat un cerc in jurul gatului care se mareste odata cu fiecare zambet. singurele pagini neinsemnate sunt la "W" si "yz".

la 20 de ani, Karl urmeaza cursul invers al zilelor si nu se mai poate ridica.

"angel radios!"

2009-11-21T20:29:00.008+02:00

A la fin d’une histoire d’amour, unul dintre momentele in care atat barbatii cat si femeile se bagatelizeaza (intr-un mod naiv insa) se contrage in gestul lor impulsiv de a lua apararea “noului venit”. Gestul acesta le tradeaza o lipsa de tact, le dezgoleste lasitatea. In loc de a spune simplu :”am pe altcineva”, se cramponeaza in formulari alambicate, in scuze penibile. Niciodata nu e vina celui vizat. Parca pana atunci cei doi ar fi trait intr-un “orb al gainii” sfasietor sau, in cel mai bun caz, hazardul savarsise o eroare impardonabila. Dar, in majoritatea cazurilor eroarea e de natura umana care, pana la un anumit punct, e si ea o masinarie.

Cand se pregatea sa o paraseasca pe dna. Bovary, dupa ce termina de incropit scrisoarea, Rodolphe reflecta :

“-Biata femeie! O sa ma creada mai nesimtitor decat o stana de piatra; ar fi trebuit si cateva lacrimi pe deasupra; numai ca eu nu pot plange; asta nu-i vina mea”

si atunci, turnandu-si putina apa intr-un pahar, Rodolphe isi muie degetul si lasa sa cada de sus o picatura mare, care facu o pata stearsa de cerneala; apoi, vrand sa sigileze scrisoarea dadu peste pecetea Amor nel cor.” (G. Flaubert-“Madame Bovary)

nimic despre dragoste

2009-11-13T23:52:00.015+02:00

fiecare ii poarta ecoul celuilalt…

Uneori, dragostea e ca o calatorie intre patru pereti…dupa ce ai parcus kilometri dintr-un colt in altul, ai sarit intr-un picior sau te-ai dat cu capul de tocul usii, iti dai seama ca in camera ai ramas doar tu.

Alteori, dragostea e doar o femeie cu ochi albastri, mici…apoi o alta femeie cu ochii albi, intorsi pe dos…si tot asa…dragostea devine o palarie de paie, un sacou inflorat, o partida buna, un ras hidos, o baie cu multa spuma si aroma de nuci infloriti, zatul din cana de cafea, numarul de la pantofi, drumul spre facultate (si inapoi), 5…6, o castana calcata in picioare de zeci de trecatori…pana la urma, folosind un sentimentalism dulceag, dragostea este totul, insa rareori cum ai vrea sa fie.

tipuri de singuratate:

2009-11-07T22:35:00.008+02:00

1. oamenii prin natura lor neintelesi (=superiori) o poarta ca pe o pata lucida, din spatele retinei. Pentru ei faptul de a fi singuri creeaza mecanismul firesc al unui organ in plus, invizibil pe care il tolereaza si, intrucatva, ocrotesc.
2. oamenii care isi cresc singuratatea ca pe o planta de apartament.
3. urmeaza paranoicii sau inchipuitii intru singuratate. O insingurare provenita dintr-o neacomodare cu sine, in sensul patologic. Un fel de autocompatimire cenzurata, mereu justificata si intrerupta.
4. aceia care vorbesc ore in sir la telefon dar care, odata discutia terminata, nu isi mai amintesc nimic.
5. singuratatea ca pauza de masa sau scobit intre dinti…
6. singuratatea persistenta-un balsam pentru rufe dulceag…
7. nevoia de a fi singur…
8. empatizarea cu personajele solitare-singuratatea (di)simulata
9. singuratatea din “a iubi”
10. singuratatea este la fel ca moartea- o purtam pretudindeni cu/in noi...fara sa lasam urme..

si lista poate continua…

(Cand faci exces de acest cuvant parca te simti mai putin singur si iti devine strain…deja vorbesti despre altcineva…)

lipsa de...

2009-10-29T17:09:00.003+02:00

c'est la premiere fois quand je t'ecris d'ici...voila un petit detail...
ma gandeam zilele astea la cei din jurul meu (si aici ma refer la cei care exista "hic et nunc", cei cu care interactionez zilnic..nu la aceia dupa care tanjesc etc.) e uimitor cum starile si atitudinile celorlalti se pot reflecta in interiorul meu in asa fel incat ordinea devine dez-ordine si totul pare a fi nimic..e un fel anume de fragilitate, o sensibilitate dusa la absurd care ma descumpaneste..
..apatie deliranta care imi curge prin vene, lichid osmotic ce imi ingreuneaza fiecare miscare..o reactie problematica..o asteptare incordata...nepasarea care te face sa nu mai vrei, dar care iti lasa un loc confortabil, pentru tanguierile de mai tarziu..

sunt acele clipe in care nu ai nicio forma.

pretty killer

2009-10-17T21:42:00.002+03:00

scurt tratat despre pasarile care vor veni(I)

2009-10-11T13:43:00.006+03:00

Lumina se raspandea ca o pastila de vitamina C intr-un pahar cu apa. Locuiam intr-o mansarda cu ferestre largi de unde se puteau zari cu stupefactie cozile porumbeilor agatati de sarmele de electricitate.

Nemultumirea. Venea dintr-un disconfort, dintr-o intarziata acomodare cu mine. Era gustul acru din fiecare zi. Imi doream sa am un mare talent si atat. Ceva de care sa ma agat. In anul acela eram studenta in anul I, paradoxal, la Litere. Scriam pentru o revista de mana a-3-a despre cine stie ce rebuturi sau poeti frustrati cu pretentii intelectualiste. Ma obosea nimicul in care se invarteau ca intr-un ibric, apoi ma intrebam daca intre mine si ei era o legatura ascunsa, o tainica (si nerecunoscuta) ratare. Totusi, trebuia sa le gasesc un sens semnelor pe care ei le ingaimau cu atata mirare. Imi pareau stupizi in suficienta lor. Continuam insa, din inertie, si asteptam pasarile…acele pasari mari si albe…

love will come through...

2009-10-03T16:00:00.005+03:00

Travis - Love Will Come Through
Asculta mai multe audio Muzica

indicii despre Om

2009-10-02T23:24:00.002+03:00

Uneori, indiciul care iti arata ca esti om este slabiciunea. Da. Slabiciunea de a te intoarce acolo unde ai pus punct ultima data si de a dezerta.

orasul.

2009-10-02T22:59:00.007+03:00

Ziua, orasul imi parea o femeie usoara pe care o cauti atunci cand vrei sa te abandonezi altcuiva decat tie. Femeia care nu iti pune intrebari, nu iti cere numarul de telefon, nu iti da dureri de cap inutile. Te lasa sa ii explorezi epiderma asfaltata, sa ii saruti pofticios semafoarele, sa patrunzi pe fiecare strada ca un fin cunoscator al arhitecturilor minimaliste, pana cand, incet-incet, incep sa curga siroaie de oameni. Iti arata cine esti. Cum stau, de fapt, lucrurile.
Doar noaptea orasul era femeia virgina, sfioasa, care nu iti ofera mai mult decat dezgustul anonimatului, si uneori, intr-un acces clocotitor, privilegiul de a fi primul venit.

Apoi totul devine o rutina. Intri si iesi de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

confesiune

2009-09-26T21:28:00.006+03:00

In clipele mele de nebunie as fi in stare sa ma daruiesc cuiva cu totul. Si nu ma refer neaparat la o mare iubire. Dimpotriva. Cuiva care ar fi in stare de acelasi lucru in clipele sale de nebunie. O fuziune dintre doi electroliti, dintre doua ape tulburi.

Atat de departe am ajuns cu gandul asta, incat eram tentata sa organizez o licitatie (sic!). Dar ce rost ar avea, cand cineva se are deja pe sine. Si asta pare a fi indeajuns.

anacronism

2009-09-25T21:08:00.004+03:00

Scriu ca sa ma eliberez. Deocamdata exista un anacronism intre felul in care inteleg eu lucrurile, modul in care as vrea sa ajunga la ceilalti si concretizarea “semnelor” (de orice gen, secunda, spatiu) filtrate de eul lor, uneori necunoscut niciunuia dintre noi, nici macar celuilalt eu al lor, interior. Le fredonez zilnic cantecul meu, in surdina, printre banalitatile sufocante, printre păturile asternute deasupra ochilor opaci, miscorati de o insuportabila mirare. Si cand prind curaj si vocea mea devine plina, calda, imi dau seama ca nu ma aud si ca in fata mea un actor tocmai isi incheiase reprezentatia.

autumn sonata....

2009-09-23T15:02:00.004+03:00

The Cranberries-Linger.
Asculta mai multe audio Muzica

Optimismul e ca fructul oprit.

2009-09-22T23:10:00.012+03:00

Nu e un secret pentru nimeni ca, privita in esenta ei, viata nu are niciun sens. Este un crez (aparent) absurd pe care il purtam zilnic, inconstient, in noi: cand alergam dupa autobuz, cand citim ziare, cand ne dorim vacante si persoane alaturi (sau nu), cand suntem in extaz (indiferent de natura lui), cand pierdem timpul sau cand devenim bovarici si plictisitori. Un crez care se updateaza o data la fiecare tristete (si tot campul ei lexical:de la dezamagiri pana la angoase si disperari). Este un fapt pe care ni-l asumam zilnic, simulam certitudinea unui drum, a unei cariere, a unui vis sau mai stiu eu ce ne creeaza confortul ca toate astea vor duce spre ceva. Surprinzator, unii chiar reusesc atat de bine sa se minta, incat incurca realitatile, denatureaza adevarul (sau..Adevarul?). Este o forta centrifuga in umbra noastra care se numeste determinism, frica, naivitate, dependenta, iubire(?), ignoranta, obisnuinta care nu ne lasa sa cadem.

De asta, pentru un spirit profound pessimist, optimismul devine o revelatie, o voluptate amara…un fruct oprit din care gustam de fiecare data cand suntem prea aproape.

fata draga.....

2009-09-21T20:47:00.006+03:00

La iarna te vei intoarce de la “polul nord” (asa cum iti place tie sa ii spui) si vom petrece revul impreuna. Vom umbla iar prin cafenele pana tarziu, amuzandu-ne de rasul celor din jur si ascultandu-ne pe noi insene. Si tot ce am purtat cu noi pana cand ne vom fi asezat la acea masa, fata in fata, ochi in ochi (si aici ma refer la cuvintele nespuse, la regretele si aparentele pastrate, la toate sentimentalismele inabusite-in cazul meu) vom imprastia asa cum fiecare ar scoate cu nonsalanta din buzunar un pumn de maruntis.

Imi imaginez toate astea acum…pentru ca imi place mie sa anticipez lucrurile..sa mai ajustez pe ici pe colo ce nu imi convine…sa lungesc materialul, sa ii pun nasturi mici si ursuzi. Sa fiu sigura ca le-am trait deja..cum am vrut eu. Si apoi, fie ce-o fi.

Doar atunci imi voi da seama care parte din tine s-a instrainat si cat de bogata e imaginatia mea.

E ca si cum te-as fi adaptat anotimpurilor, starilor mele neintelese.

intrebari(?)

2009-09-20T19:33:00.002+03:00

Sper ca imaginatia mea sa nu fi ajuns la menopauza inainte de vreme si sa ma trezesc acum, constriund un alt blog si reflectand asupra a ceea ce nu poate fi spus.
Ma intreb unde sunt ceilalti..

E prea multa liniste aici si eu nu stiu cu ce sa incep…

Despre gandurile inepuizabile…

2009-09-19T22:03:00.006+03:00

Sa nu uitam ca primul pas spre un gand inepuizabil apare odata cu o imagine
Apoi gandurile o iau la fuga…spre portile desirate, impletite din nuiele…

Nimeni nu se intreaba ce e dincolo.

Poetii vorbesc despre decadenta. Iar gandurile lor sunt inepuizabile…