sâmbătă, 26 septembrie 2009

confesiune


In clipele mele de nebunie as fi in stare sa ma daruiesc cuiva cu totul. Si nu ma refer neaparat la o mare iubire. Dimpotriva. Cuiva care ar fi in stare de acelasi lucru in clipele sale de nebunie. O fuziune dintre doi electroliti, dintre doua ape tulburi.

Atat de departe am ajuns cu gandul asta, incat eram tentata sa organizez o licitatie (sic!). Dar ce rost ar avea, cand cineva se are deja pe sine. Si asta pare a fi indeajuns.

vineri, 25 septembrie 2009

anacronism


Scriu ca sa ma eliberez. Deocamdata exista un anacronism intre felul in care inteleg eu lucrurile, modul in care as vrea sa ajunga la ceilalti si concretizarea “semnelor” (de orice gen, secunda, spatiu) filtrate de eul lor, uneori necunoscut niciunuia dintre noi, nici macar celuilalt eu al lor, interior. Le fredonez zilnic cantecul meu, in surdina, printre banalitatile sufocante, printre păturile asternute deasupra ochilor opaci, miscorati de o insuportabila mirare. Si cand prind curaj si vocea mea devine plina, calda, imi dau seama ca nu ma aud si ca in fata mea un actor tocmai isi incheiase reprezentatia.

marți, 22 septembrie 2009

Optimismul e ca fructul oprit.


Nu e un secret pentru nimeni ca, privita in esenta ei, viata nu are niciun sens. Este un crez (aparent) absurd pe care il purtam zilnic, inconstient, in noi: cand alergam dupa autobuz, cand citim ziare, cand ne dorim vacante si persoane alaturi (sau nu), cand suntem in extaz (indiferent de natura lui), cand pierdem timpul sau cand devenim bovarici si plictisitori. Un crez care se updateaza o data la fiecare tristete (si tot campul ei lexical:de la dezamagiri pana la angoase si disperari). Este un fapt pe care ni-l asumam zilnic, simulam certitudinea unui drum, a unei cariere, a unui vis sau mai stiu eu ce ne creeaza confortul ca toate astea vor duce spre ceva. Surprinzator, unii chiar reusesc atat de bine sa se minta, incat incurca realitatile, denatureaza adevarul (sau..Adevarul?). Este o forta centrifuga in umbra noastra care se numeste determinism, frica, naivitate, dependenta, iubire(?), ignoranta, obisnuinta care nu ne lasa sa cadem.

De asta, pentru un spirit profound pessimist, optimismul devine o revelatie, o voluptate amara…un fruct oprit din care gustam de fiecare data cand suntem prea aproape.

luni, 21 septembrie 2009

fata draga.....


La iarna te vei intoarce de la “polul nord” (asa cum iti place tie sa ii spui) si vom petrece revul impreuna. Vom umbla iar prin cafenele pana tarziu, amuzandu-ne de rasul celor din jur si ascultandu-ne pe noi insene. Si tot ce am purtat cu noi pana cand ne vom fi asezat la acea masa, fata in fata, ochi in ochi (si aici ma refer la cuvintele nespuse, la regretele si aparentele pastrate, la toate sentimentalismele inabusite-in cazul meu) vom imprastia asa cum fiecare ar scoate cu nonsalanta din buzunar un pumn de maruntis.

Imi imaginez toate astea acum…pentru ca imi place mie sa anticipez lucrurile..sa mai ajustez pe ici pe colo ce nu imi convine…sa lungesc materialul, sa ii pun nasturi mici si ursuzi. Sa fiu sigura ca le-am trait deja..cum am vrut eu. Si apoi, fie ce-o fi.


Doar atunci imi voi da seama care parte din tine s-a instrainat si cat de bogata e imaginatia mea.


E ca si cum te-as fi adaptat anotimpurilor, starilor mele neintelese.

duminică, 20 septembrie 2009

intrebari(?)

Sper ca imaginatia mea sa nu fi ajuns la menopauza inainte de vreme si sa ma trezesc acum, constriund un alt blog si reflectand asupra a ceea ce nu poate fi spus.
Ma intreb unde sunt ceilalti..

E prea multa liniste aici si eu nu stiu cu ce sa incep…

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Despre gandurile inepuizabile…


Sa nu uitam ca primul pas spre un gand inepuizabil apare odata cu o imagine
Apoi gandurile o iau la fuga…spre portile desirate, impletite din nuiele…






Nimeni nu se intreaba ce e dincolo.




Poetii vorbesc despre decadenta. Iar gandurile lor sunt inepuizabile…