lipsa de...

c'est la premiere fois quand je t'ecris d'ici...voila un petit detail...
ma gandeam zilele astea la cei din jurul meu (si aici ma refer la cei care exista "hic et nunc", cei cu care interactionez zilnic..nu la aceia dupa care tanjesc etc.) e uimitor cum starile si atitudinile celorlalti se pot reflecta in interiorul meu in asa fel incat ordinea devine dez-ordine si totul pare a fi nimic..e un fel anume de fragilitate, o sensibilitate dusa la absurd care ma descumpaneste..
..apatie deliranta care imi curge prin vene, lichid osmotic ce imi ingreuneaza fiecare miscare..o reactie problematica..o asteptare incordata...nepasarea care te face sa nu mai vrei, dar care iti lasa un loc confortabil, pentru tanguierile de mai tarziu..

sunt acele clipe in care nu ai nicio forma.

pretty killer

scurt tratat despre pasarile care vor veni(I)

Lumina se raspandea ca o pastila de vitamina C intr-un pahar cu apa. Locuiam intr-o mansarda cu ferestre largi de unde se puteau zari cu stupefactie cozile porumbeilor agatati de sarmele de electricitate.


Nemultumirea. Venea dintr-un disconfort, dintr-o intarziata acomodare cu mine. Era gustul acru din fiecare zi. Imi doream sa am un mare talent si atat. Ceva de care sa ma agat. In anul acela eram studenta in anul I, paradoxal, la Litere. Scriam pentru o revista de mana a-3-a despre cine stie ce rebuturi sau poeti frustrati cu pretentii intelectualiste. Ma obosea nimicul in care se invarteau ca intr-un ibric, apoi ma intrebam daca intre mine si ei era o legatura ascunsa, o tainica (si nerecunoscuta) ratare. Totusi, trebuia sa le gasesc un sens semnelor pe care ei le ingaimau cu atata mirare. Imi pareau stupizi in suficienta lor. Continuam insa, din inertie, si asteptam pasarile…acele pasari mari si albe…

love will come through...

Travis - Love Will Come Through
Asculta mai multe audio Muzica

indicii despre Om

Uneori, indiciul care iti arata ca esti om este slabiciunea. Da. Slabiciunea de a te intoarce acolo unde ai pus punct ultima data si de a dezerta.

orasul.

Ziua, orasul imi parea o femeie usoara pe care o cauti atunci cand vrei sa te abandonezi altcuiva decat tie. Femeia care nu iti pune intrebari, nu iti cere numarul de telefon, nu iti da dureri de cap inutile. Te lasa sa ii explorezi epiderma asfaltata, sa ii saruti pofticios semafoarele, sa patrunzi pe fiecare strada ca un fin cunoscator al arhitecturilor minimaliste, pana cand, incet-incet, incep sa curga siroaie de oameni. Iti arata cine esti. Cum stau, de fapt, lucrurile.
Doar noaptea orasul era femeia virgina, sfioasa, care nu iti ofera mai mult decat dezgustul anonimatului, si uneori, intr-un acces clocotitor, privilegiul de a fi primul venit.

Apoi totul devine o rutina. Intri si iesi de parca nimic nu s-ar fi intamplat.