luni, 24 mai 2010

Katze





mein Kater heisst Romeo. pe plaiurile mioritice i se spune Romi. poarta o cravata rosie, fiind mereu pregatit sa dea un sfat. este un mic buddha, un intelept oriental ratacit prin tinuturi umede si verzi. crede cu tarie in celelalte vieti ale sale, pe care insa nu si le aminteste. a atins gradul maxim de levitatie cand temperatura depasise 43 grade C si ii intrase nisipul in ochi. la nivel ontologic a experimentat regnuri diferite: s-a alaturat pinguinilor de la Polul Sud in drumetiile lor colective pe malurile inghetate, si-a ascultat tacerea de piatra, a suportat cu stoicism experimentele de laborator aplicate unei euglene verzi, in a treia decada a succesiunii vietilor sale a fost o salcie plangatoare. a incercat sa se autodepaseasca pana la autofictiune. Este sigur de faptul ca in mintea lui Shakespeare el a fost imaginea care l-a obsedat pana cand a conturat personajul lui Romeo (asta in cazul in care s-a intrebat cineva ce s-a intamplat cu Romeo postmortem). A concurat pana si cu fictiunea, insa niciodata nu a reusit sa fie o persoana (poate doar la nivel virtual, non-real). Acesta este urmatorul sau obiectiv intr-o viata viitoare. De aceea duce o viata pioasa de biet motan de curte.

sâmbătă, 22 mai 2010

stari

Sunt proaspat angajata unei institutii infernale care functioneaza intocmai ratiunii mele. Mi s-a spus ca 27% dintre mecanismele care ajuta la elaborarea ideilor au rugnit. Desi a fost declansata starea de alerta, ceilalti functionari, speriati de un eventual dezastru, au fugit. Iata-ma singura, asaltata de birocratie, idei moarte si resuscitate, praf si funingine, mici particule confuze. M-am convertit intr-un personaj kafkian.

Desi adesea impartim aceleasi clipe cu celalalt, rar ne amintim trairile in acelasi grad de intensitate. Te simti de parca i-ai zambit cald unui personaj schizoid, caruia i-ai strans mana duios si ai sperat, in gand, ca il vei mai intalni candva. Celalalt ii zambeste si el, mai putin increzator, poate chiar indiferent. Isi da seama ca l-a vazut intr-o seara, ca erai si tu pe acolo etc. Totul e vag in mintea lui, asa ca decide sa deschida umbrela si sa plece.


Daca voi trece peste aceasta etapa de ev interior intunecat, voi primi o cununa de lauri. nu stiu insa de la cine.


Noi am dansat o singura data pe aceasta melodie Iti amintesti?

miercuri, 19 mai 2010

fata draga,


Ploua de doua zile si e frig. Ma gandesc intens la tine si la persoanele dragi din viata mea. Imi dau seama ca sunt neputincioasa in fata voastra si ca adesea dorintele mele sunt doar ale mele, imi sunt prizoniere. Cand pasesc, in spatele meu se multiplica umbre straine, ecouri. Stiu doar ca trebuie sa scriu. Nu stiu ce, de ce sau pentru cine. Am sa incerc asta, macar o perioada, sa vad daca sunt buna de ceva sau nu. Poate ca e singurul refugiu. Am nevoie de un echilibru neintinat de alte priviri. Nu e un egoism, mai degraba o necesitate, un impuls vital, o plonjare deasupra…

Daca nu am sa ma pierd in acest salt spre interior, ma vei gasi neschimbata cand te vei intoarce.


Am descoperit placerea de a lega o prietenie cu o suava floare violeta.


n.

i don't belong here....

luni, 10 mai 2010

dorul..ca o pată pe hârtie

Ce este dorul? Iată una dintre acele întrebări esenţiale căreia nu îi găsim un răspuns imediat pentru că nu ţine de o înlănţuire logică a cuvintelor, de un algoritm sau de o plimbare pe înserat... deşi, uneori ne e dor de o plimbare în intimitatea nopţii...Răspunsul vine din suflet.

"Dor" este un cuvânt românesc autentic, intraductibil. El este activat de amintire. Uneori ne este dor de noi înşine dintr-o anume perioadă a vieţii. Alteori resimţim nostalgia copilăriei.


Dorul este un paradox. E lipsă şi împlinire deopotrivă...


parfum dulceag.

Dorul este o recunoaştere a ceea ce ne e drag... e ca o pată de cerneală pe hârtie...

miercuri, 5 mai 2010

Timpul personal


Timpul este o conventie sociala. Il percepem intr-un mod limitat si empiric. In momentul in care coordonatele sale sunt trasate dincolo de situs-ul nostru intelectual – senzitiv, il numim Atemporal. Accedem la el dintr-un dor launtric, consubstantial cu originile, intru implinire la un nivel supramundan cu divinitatea. Ceea ce e dincolo de timp circumscrie o lume cu legitimare si legitate diferite.
In acest flux liniar (daca ne referim la istorie) sau circular (daca este vorba despre mit) isi gaseste orizontul un timp personal al carui resort se numeste principium individuationis. Firea noastra are o dubla reflexivitate : percepe lumea in masura in care se autodefineste.. Timpul lumii paraziteaza timpul personal. Experientele fundamentale devin piloni intru realizarea portretului interior al fiintei. Desi au ca mecanism redundanta trairilor noastre ca elementi constituenti ai intregului sinelui, in esenta ele sunt experiente « in vivo »care, odata epuizate, se ermetizeaza in constelatii ale imaginarului cu o disponibilitate ferventa spre reactivare prin amintire sau senzatie. Aici intervin lucrurile- oaze ale spiritului nostru latent, avid de a urma hartile trecutului, insa, de cele mai multe ori, la un nivel surogat sau de reciclare. Cand infuziile trecutului se raspandesc cu o intensitate mai mare decat aceea specifica momentului trait, atunci nu ne mai aflam in sfera re-memorarii ci in aceea a creatiei, in intimitatea lucrurilor.
Timpul personal nu este decat o poetica gestuala care isi tese in singuratate matricea eterna a eului.