marți, 29 iunie 2010

Camera bovaricei


In mintea mea mustesc toate cartile pe care le-am citit. Ma infioara mireasma lor apsatoare. Aceea care s-a asezat acum langa mine, pe fotoliu, a fost atinsa de bovarism.
Agonie.
Bovarismul e si el un soi de nebunie, un fel de anulare a identitatii. Devii un instrument nefericit al cuvantului, poate prea vrajit. Ramai un personaj schizoid, etern nemultumit de realitate, de cei din jur si nu te mai poti adapta. Esti un calator apatrid. Lumea pe care ti-ai fixat-o ca destinantie are o consistenta volatila. Esti o zeitate ratacita. De aici, poate, o dulce iluzie a libertatii; o libertate controlata. Iti poti permite luxul ca intr-o dupa-amiaza sa iei pranzul cu doamna T sau sa gusti voluptos din fructele pamantului. Poti pasi nestingherit in saloanele Marchizului de Sade, te poti imbaia cu matroanele lui sau ii poti mirosi parfumurile lui Proust. Cu toate astea resimti inautenticul.
Poate ca inautenticul din noi este acela care nu ne lasa a fi fericiti.

vineri, 18 iunie 2010

cateva clisee despre scris







poti scrie in adevaratul sens al cuvantului doar daca freamatul creatiei nu iti da pace...iti stapaneste mereu gandurile silindu-le se se elibereze cumva...


poti scrie bine doar daca exersezi..

mai poti scrie, insa nu neaparat bine, in siajul unor maestri...in cazul asta trebuie sa fii atent..riscul epigonic e cam mare....

daca acela care scrie o face din motive exterioare lui, nu va fi niciodata un scriitor bun, in cel mai bun caz se va rezuma la o munca de mestesugar… va fi un artizan de cuvinte…

marți, 15 iunie 2010

tablou


viata e trista
cand in fata ta pisici mecanice stau lungite la soare
si
pare ca femeia pe care ai visat-o
lasciva si iubitoare
e acea bucata stearsa
murdara
de pe o tapiserie indiana
uitata intr-un hambar
dintr-un orasel irlandez
case cu jardiniere la geam
sapunuri din flori mari de mac
luminite sudoripare intinse ca rufele pe sarma
dimineata
cand
biciclete albastre
alearga, alearga pe campuri de sofran proaspat
si
cand
talpile calatorilor
lasa urme adanci in istorie...

sâmbătă, 12 iunie 2010

Timp regasit (?)







In dragoste, rivalul nostru fericit, totuna cu dusmanul nostru, ne este binefacator. unei fiinte care nu starnea in noi decat o dorinta fizica neinsemnata, el ii adauga de indata o valoare imensa, straina ei, dar pe care noi o confundam cu ea. Daca nu am avea rivali, placerea nu s-ar transforma in dragoste. Daca nu i-am avea, sau daca nu ne-am inchipui ca-i avem. caci nu este necesar ca ei sa existe in realitate. Pentru binele nostru este suficienta acea viata iluzorie pe care o insufla rivalilor nostri inexistenti banuiala si gelozia noastra.



Trebuie sa innodam, la vremea fericirii, legaturi tare dulci si puternice de incredere si afectiune pentru ca ruperea lor sa provoace acea sfasiere atat de pretioasa ce se numeste nenorocire. Daca nu ai fi fost fericit, fie si numai datorita sperantei, nefericirile ar fi lipsite de cruzime si, in consecinta, fara efect.


fragmente din Timpul regasit de M. Proust