cantec de seara, cantec de seara

in timp ce unii alegeau clementine in supermarket
noi ne instrainam
iti lasai in tesatura bluzei
parfumurile
cuvintele nerostite
forma trupului
as fi vrut sa uzi planta de pe birou zilnic
pana cand frunzele fragede s-ar fi umflat
si ar fi pornit o ploaie rece
dincolo de marginea cenusie a ghiveciului
toate filmele la care am fost
au purtat cantecele noastre soptite
nemarturiste
cand am vazut pe rafturi
creioane reciclate
m-am gandit la
sufletul tau nepoluat
cu dragoste
mi-am luat cateva
pentru a le toci varfurile sarate
toate astea s-au intamplat
cand facem proiectii
(asa, ca regizorii debutanti in salile de cinema improvizate)
ale amintirilor noastre comune
cand traiam in trecutul asta
de nesuportat uneori
de nemangaiat
noaptea
de neatins


de uitat.

Camera bovaricei

In mintea mea mustesc toate cartile pe care le-am citit. Ma infioara mireasma lor apsatoare. Aceea care s-a asezat acum langa mine, pe fotoliu, a fost atinsa de bovarism.
Agonie.
Bovarismul e si el un soi de nebunie, un fel de anulare a identitatii. Devii un instrument nefericit al cuvantului, poate prea vrajit. Ramai un personaj schizoid, etern nemultumit de realitate, de cei din jur si nu te mai poti adapta. Esti un calator apatrid. Lumea pe care ti-ai fixat-o ca destinantie are o consistenta volatila. Esti o zeitate ratacita. De aici, poate, o dulce iluzie a libertatii; o libertate controlata. Iti poti permite luxul ca intr-o dupa-amiaza sa iei pranzul cu doamna T sau sa gusti voluptos din fructele pamantului. Poti pasi nestingherit in saloanele Marchizului de Sade, te poti imbaia cu matroanele lui sau ii poti mirosi parfumurile lui Proust. Cu toate astea resimti inautenticul.
Poate ca inautenticul din noi este acela care nu ne lasa a fi fericiti.

Katze

mein Kater heisst Romeo. pe plaiurile mioritice i se spune Romi. poarta o cravata rosie, fiind mereu pregatit sa dea un sfat. este un mic buddha, un intelept oriental ratacit prin tinuturi umede si verzi. crede cu tarie in celelalte vieti ale sale, pe care insa nu si le aminteste. a atins gradul maxim de levitatie cand temperatura depasise 43 grade C si ii intrase nisipul in ochi. la nivel ontologic a experimentat regnuri diferite: s-a alaturat pinguinilor de la Polul Sud in drumetiile lor colective pe malurile inghetate, si-a ascultat tacerea de piatra, a suportat cu stoicism experimentele de laborator aplicate unei euglene verzi, in a treia decada a succesiunii vietilor sale a fost o salcie plangatoare. a incercat sa se autodepaseasca pana la autofictiune. Este sigur de faptul ca in mintea lui Shakespeare el a fost imaginea care l-a obsedat pana cand a conturat personajul lui Romeo (asta in cazul in care s-a intrebat cineva ce s-a intamplat cu Romeo postmortem). A concurat pana si cu fictiunea, insa niciodata nu a reusit sa fie o persoana (poate doar la nivel virtual, non-real). Acesta este urmatorul sau obiectiv intr-o viata viitoare. De aceea duce o viata pioasa de biet motan de curte.

fata draga,

Ploua de doua zile si e frig. Ma gandesc intens la tine si la persoanele dragi din viata mea. Imi dau seama ca sunt neputincioasa in fata voastra si ca adesea dorintele mele sunt doar ale mele, imi sunt prizoniere. Cand pasesc, in spatele meu se multiplica umbre straine, ecouri. Stiu doar ca trebuie sa scriu. Nu stiu ce, de ce sau pentru cine. Am sa incerc asta, macar o perioada, sa vad daca sunt buna de ceva sau nu. Poate ca e singurul refugiu. Am nevoie de un echilibru neintinat de alte priviri. Nu e un egoism, mai degraba o necesitate, un impuls vital, o plonjare deasupra…

Daca nu am sa ma pierd in acest salt spre interior, ma vei gasi neschimbata cand te vei intoarce.


Am descoperit placerea de a lega o prietenie cu o suava floare violeta.


n.

8 puncte culminante

1. Daca nu am avea imaginatie, chiar si pentru cateva clipe, ne-am uita unii la altii ca la niste obiecte indecente. (e si asta un prag liminal care la un moment dat devine plictisitor)

2. Rutina este doar un ritual desacralizat sau, in alta ordine de idei, indepartare prin apropiere.

3. Cand cliseul intervine in dragoste nu poti decat sa faci gestul Annei Karenina: sa urmezi linia ferata sub zgomotul trepidant al vagoanelor.

4. De cateva zile imi imaginez ca in holul care duce spre camera mea se afla un patefon urias, uzat si ingalbenit. In fiecare dupa-amiaza are loc o explozie suculenta de note care se inlantuie intr-o muzica stranie. Acea explozie are ceva din bombardamnetul de la Hiroshima, din tipatul copilului speriat, din bazaitul mustelor, din zgomotul picaturilor de ploaie pe tabla acoperisului, din respiratia bolnavilor de ftizie din poeziile bacoviene, din delirul lui Freud si mai ales din fosnetul rochiilor de matase.

5. “nimeni nu e de neinlocuit”- cliseul suprem, pe care il spun in fiecare seara, in loc de rugaciune, aceia care sunt la un pas de anxietate.

6. Nu ne putem anula unii pe altii. Ceea ce putem face e doar sa ne acceptam impostazele mai putin fotogenice.

7. Cred ca am gresit cand te-am privit in ochi, inainte sa inchid usa.

8. Starea de fereastra.

tipuri de singuratate:

1. oamenii prin natura lor neintelesi (=superiori) o poarta ca pe o pata lucida, din spatele retinei. Pentru ei faptul de a fi singuri creeaza mecanismul firesc al unui organ in plus, invizibil pe care il tolereaza si, intrucatva, ocrotesc.
2. oamenii care isi cresc singuratatea ca pe o planta de apartament.
3. urmeaza paranoicii sau inchipuitii intru singuratate. O insingurare provenita dintr-o neacomodare cu sine, in sensul patologic. Un fel de autocompatimire cenzurata, mereu justificata si intrerupta.
4. aceia care vorbesc ore in sir la telefon dar care, odata discutia terminata, nu isi mai amintesc nimic.
5. singuratatea ca pauza de masa sau scobit intre dinti…
6. singuratatea persistenta-un balsam pentru rufe dulceag…
7. nevoia de a fi singur…
8. empatizarea cu personajele solitare-singuratatea (di)simulata
9. singuratatea din “a iubi”
10. singuratatea este la fel ca moartea- o purtam pretudindeni cu/in noi...fara sa lasam urme..




si lista poate continua…

(Cand faci exces de acest cuvant parca te simti mai putin singur si iti devine strain…deja vorbesti despre altcineva…)

fata draga.....

La iarna te vei intoarce de la “polul nord” (asa cum iti place tie sa ii spui) si vom petrece revul impreuna. Vom umbla iar prin cafenele pana tarziu, amuzandu-ne de rasul celor din jur si ascultandu-ne pe noi insene. Si tot ce am purtat cu noi pana cand ne vom fi asezat la acea masa, fata in fata, ochi in ochi (si aici ma refer la cuvintele nespuse, la regretele si aparentele pastrate, la toate sentimentalismele inabusite-in cazul meu) vom imprastia asa cum fiecare ar scoate cu nonsalanta din buzunar un pumn de maruntis.

Imi imaginez toate astea acum…pentru ca imi place mie sa anticipez lucrurile..sa mai ajustez pe ici pe colo ce nu imi convine…sa lungesc materialul, sa ii pun nasturi mici si ursuzi. Sa fiu sigura ca le-am trait deja..cum am vrut eu. Si apoi, fie ce-o fi.


Doar atunci imi voi da seama care parte din tine s-a instrainat si cat de bogata e imaginatia mea.


E ca si cum te-as fi adaptat anotimpurilor, starilor mele neintelese.