poveste de seara

Se ia o femeie. Se dezbraca. Se intinde cu grija pe cearsafurile albe. Se asaza langa ea. Perdelele sunt curate si viata e scurta. Se stinge lumina.


Gestul se repeta seara pentru o atmosfera sufleteasca echilibrata. Este de dorit ca femeia sa fie de fiecare data alta, pentru a se evita plictiseala si pentru a lasa loc diversitatii (atat de pregnanta in modernitate).



Acesta nu este un post misogin. Este un post inspirat din realitate(a) unora..

Leapsa

O am gasit pe blogul lui Ionut si am imprumutat-o :)


Primul cuvânt pe care l-am rostit::"ta-ta...ta-ta". un cantec despre tata, din doua silabe, repetate la nesfarsit... cred ca suna cam enervant.

În prima zi de școală generală: :am fost indragostita.


Prima fomație care mi-a plăcut la nebunie: H.I.M....


Primul CD cumpărat::hmm...inca ma gandesc


În prima zi de liceu: eram cam...dezorientata.:)

Primele cuvinte pe care mi le-au adresat prietenii mei: : "servus, eu sunt D. ..."


Prima zi de facultate: :...a fost ca o petrecere surpriza nereusita.

Prima restanță:: Literatura franceza si cred ca am spus totul. (bineinteles, intr-un anume context).


Prima zi la locul de muncă: spriritul meu "boem" amana momentul acesta...:))


Prima dată când am postat pe blog:: am avut ideea sa-mi fac un blog comun cu Iris pentru a comprima cumva distanta (fizica)dintre noi. Apoi ne-am reinventat (folosind un cuvant "la moda")


Leapsa merge mai departe la Iris si la aceia care o mai vor.

hiatus

....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................


Pentru ca i-ai aruncat aproape zilnic o privire scrutatoare blogului meu si mi-ai spus in nenumarate randuri ca ar trebui sa scriu mai des, mi-am zis ca trebuie sa public un post despre Faptul de a nu spune nimic, despre hiatus-ul gandirii, al imaginatiei si al fratilor ei mai mici... Chiar si a evidentia nimicul e tot un act existential... Apoi, existam unul pentru celalalt in masura in care reusim sa il facem pe cel de langa noi sa creeze o poveste, sa ne intuiasca un mit, sa ne traga de maneca...daca nu il starnim prin nicio "semnalizare" inseamna ca nu existam in campul lui de perceptie.

asa ca de acum priveste-ma ca pe o carte...te voi intreba mai tarziu care este orizontul tau de asteptare, daca am reusit sa te seduc sau daca vei vrea vreodata sa ma....re-citesti.

.........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

starea de fereastra

Starea de fereastra este starea oamenilor frumosi pe dinauntru (nu se iau in considerare secretiile oleaginoase si Trompa lui Eustachio) si singuri. Tot ceea ce e dincolo de o bucata de sticla arata un peisaj strain, indiferent ca e vorba despre un perete din caramida gri sau despre pinguinii zambareti de la Polul Sud. CAnd avem starea de fereastra constientizam prezenta sticlei. Ii pipaim circumspect suprafata lucioasa (sticla are un obraz ascuns in interior), ii masuram lungimea, apoi latimea, intocmim un tabel despre fragilitatea ei (pe care o si testam cu ajutorul unui scaun cu trei picioare) si descriem reactiile chimice (facand referire, desigur, la frumoasa Galateea a lui Pygmalion). Uneori ma intreb daca sticla a avut traume sau momente amnezice. In opinia psihologilor francezi, probabilitatile sunt reduse. Totusi, nu trebuie sa uitam caracterul ei paradoxal. Prin ea vedem ce e dincolo. Doar atat. Ne ofera o perspectiva, iluzia ca suntem partasi la ceva. Ne lovim de ea cand avem o dorinta exacerbata : de a locui in acelasi trup cu cineva, de a ajunge la un asemenea grad de intimitate si empatie incat sinele nostru devine gelos pe sinele celuilalt. Or, asta e imposibil. Mereu si mereu sticla. Ea doar ne pune in miscare rotitele prafuite ale imaginatiei.


E o stare incordata in care simturile devin ciorchine, uneori nefiresti si captusesc fiecare extremitate a corpului pendular. Dintr-un exces de raze ce nu si-au mai putut urma circuitul firesc, suprafata sticlei a inceput sa trepideze, apoi a cazut in depresie.


Ne privim cu o oarecare indiferenta. Vedem tot ceea ce e dincolo de noi, insa nu reusim sa ne dam seama de continutul nostru. Apoi uitam. Uitam ca a deschide fereastra in momentul in care stratul de ozon se rarefiaza implica un sacrilegiu.