Le temps des cerises

Leapsa

O am gasit pe blogul lui Ionut si am imprumutat-o :)


Primul cuvânt pe care l-am rostit::"ta-ta...ta-ta". un cantec despre tata, din doua silabe, repetate la nesfarsit... cred ca suna cam enervant.

În prima zi de școală generală: :am fost indragostita.


Prima fomație care mi-a plăcut la nebunie: H.I.M....


Primul CD cumpărat::hmm...inca ma gandesc


În prima zi de liceu: eram cam...dezorientata.:)

Primele cuvinte pe care mi le-au adresat prietenii mei: : "servus, eu sunt D. ..."


Prima zi de facultate: :...a fost ca o petrecere surpriza nereusita.

Prima restanță:: Literatura franceza si cred ca am spus totul. (bineinteles, intr-un anume context).


Prima zi la locul de muncă: spriritul meu "boem" amana momentul acesta...:))


Prima dată când am postat pe blog:: am avut ideea sa-mi fac un blog comun cu Iris pentru a comprima cumva distanta (fizica)dintre noi. Apoi ne-am reinventat (folosind un cuvant "la moda")


Leapsa merge mai departe la Iris si la aceia care o mai vor.

karl..

Karl este nefericit cand isi bea ceaiul, dimineata. Simte mai mult gustul lamaii, al saculetului de hartie plin cu plante aromate si al metalului rece. Nu stie cum sa-si numeasca starile. Inainte sa fi ajuns in situatia asta isi ordona starile alfabetic si pe acelea depresive le agata langa un saculet frumos mirositor. Ii place lavanda si arborele de cacao sau..cauciuc. Nu-i place sa se trezeasca dimineata devreme si sa se intrebe zilnic de ce nathalie nu este aici cand are nevoie de ea. Isi spune ca vrea certitudini si ca isi va face un plan. Data viitoare va fi pregatit, va sti ce sa-i spuna si de cate ori sa o stranga in brate. O va face fericita. Cand ea va pleca, isi va lua toate lucrurile. Va magnetiza scamele, razele din camera. Va purta bluza aceea rosie, care ii place lui si nu va mai lasa nimic in urma. Astfel el o va uita mai usor. scrie zilnic, isi petrece weekendurile la munte si se gandeste "cum ar fi daca" ...

Karl si nathalie locuiesc in acelasi trup.

karl...

La 20 de ani, Karl nu isi mai doreste nimic. trece prin toate baltoacele mai mari si mai noroioase, bea cate un pahar cu lapte in fiecare seara, urmareste cu privirea darele de lumina pe care le lasa veioza, singuraticul far al fibrelor lemnoase. isi noteaza gesturi intr-un carnetel: fiecarui numar de telefon ii alatura un desen stangaci: de exemplu, pentru D. a ales un "larevedere "creponat. lui I. i-a desenat un cerc in jurul gatului care se mareste odata cu fiecare zambet. singurele pagini neinsemnate sunt la "W" si "yz".

la 20 de ani, Karl urmeaza cursul invers al zilelor si nu se mai poate ridica.

anacronism

Scriu ca sa ma eliberez. Deocamdata exista un anacronism intre felul in care inteleg eu lucrurile, modul in care as vrea sa ajunga la ceilalti si concretizarea “semnelor” (de orice gen, secunda, spatiu) filtrate de eul lor, uneori necunoscut niciunuia dintre noi, nici macar celuilalt eu al lor, interior. Le fredonez zilnic cantecul meu, in surdina, printre banalitatile sufocante, printre păturile asternute deasupra ochilor opaci, miscorati de o insuportabila mirare. Si cand prind curaj si vocea mea devine plina, calda, imi dau seama ca nu ma aud si ca in fata mea un actor tocmai isi incheiase reprezentatia.

Optimismul e ca fructul oprit.

Nu e un secret pentru nimeni ca, privita in esenta ei, viata nu are niciun sens. Este un crez (aparent) absurd pe care il purtam zilnic, inconstient, in noi: cand alergam dupa autobuz, cand citim ziare, cand ne dorim vacante si persoane alaturi (sau nu), cand suntem in extaz (indiferent de natura lui), cand pierdem timpul sau cand devenim bovarici si plictisitori. Un crez care se updateaza o data la fiecare tristete (si tot campul ei lexical:de la dezamagiri pana la angoase si disperari). Este un fapt pe care ni-l asumam zilnic, simulam certitudinea unui drum, a unei cariere, a unui vis sau mai stiu eu ce ne creeaza confortul ca toate astea vor duce spre ceva. Surprinzator, unii chiar reusesc atat de bine sa se minta, incat incurca realitatile, denatureaza adevarul (sau..Adevarul?). Este o forta centrifuga in umbra noastra care se numeste determinism, frica, naivitate, dependenta, iubire(?), ignoranta, obisnuinta care nu ne lasa sa cadem.

De asta, pentru un spirit profound pessimist, optimismul devine o revelatie, o voluptate amara…un fruct oprit din care gustam de fiecare data cand suntem prea aproape.