Existența înseamnă a te lăsa vrăjit și dezvrăjit de cuvintele celui de lângă tine, înseamnă a te încrede în convenția limbajului și, totodată, a fi conștient că dincolo de ea, ești singur, cu trupul și sufletul tău. Nimeni nu te înțelege pe deplin, nimeni nu poate să empatizeze total cu suferința sau trăirile tale. Ești doar tu, sângele tău și pământul din care ai fost plămădit și în care vei ajunge, pentru a închide cercul singurătății în și după moarte.
Cuvintele sunt uneltele care ne ajută să experimentăm lumea, să o intuim. Dar, în fond, suntem orbi și neajutorați. Nimeni nu spune ceea ce gândește cu adevărat, fiecare interpretează în modul lui spusele celuilalt, cuvintele nu sunt descrieri precise ale realității pentru că ele sunt în mod inerent subiective și interpretative.
Cuvântul devine
un instrument care scormonește rațiunea umană, o răscolește prin situațiile
limită și prin experiențele la care este supusă, dar o și salvează.
