Înainte de trecere

         Cobor din autobuz. O zi de septembrie ca oricare alta. Mă întorc de la bibliotecă, în sacoșă am un teanc de cărți, aceleași pe care le-am luat acum câteva săptămâni, dar nu am apucat să le citesc. Mă gândesc ce plan să îmi fac cu ele și pentru câteva momente simt că realitatea devine o foaie subțire de tapet care se desprinde de pe un perete. Înaintez fără prea multă convingere spre trecerea de pietoni. Parcă de nicăieri apare un bărbat îmbrăcat într-un costum gri, puțin cam mare pentru statura lui.  Pare că a țâșnit din asfaltul încă fierbinte. Face pași mari, chiar prea mari pentru conformația pe care o are, ceea ce îi dă un aer bizar. Tot corpul îi tremură. Se vede cu ochiul liber că nu își poate controla mișcările și că o forță ascunsă îl face să se deșire, să meargă în diagonală. Se îndreaptă spre mine, privind spre un punct fix, călăuzitor. Îmi dau seama că acel punct se află dincolo de ochii mei, dincolo de lumina dantelată care se strecoară printre crengi, dincolo de oamenii care îl privesc uimiți, dincolo de blocuri și de mașini. În ultima clipă, reușesc să fac un pas într-o parte în așa fel încât să nu ne atingem. Omul o ia pe altă diagonală și eu încerc să țin linia cea dreaptă, uitându-mă în spate, după el, căutând un punct fix.

l'image

trupul meu se
naște în colțul
ochiului

ne privim
printr-o sticlă
aburită

fără să ne atingem
fără să ne dorim

în somn,
sufletele noastre
se țin de mână

tu

"Rațiunea existenței este de a te pregăti pentru a sta mort timp îndelungat."

Existența înseamnă a te lăsa vrăjit și dezvrăjit de cuvintele celui de lângă tine, înseamnă a te încrede în convenția limbajului și, totodată, a fi conștient că dincolo de ea, ești singur, cu trupul și sufletul tău. Nimeni nu te înțelege pe deplin, nimeni nu poate să empatizeze total cu suferința sau trăirile tale. Ești doar tu, sângele tău și pământul din care ai fost plămădit și în care vei ajunge, pentru a închide cercul singurătății în și după moarte. 
Cuvintele sunt uneltele care ne ajută să experimentăm lumea, să o intuim. Dar, în fond, suntem orbi și neajutorați. Nimeni nu spune ceea ce gândește cu adevărat, fiecare interpretează în modul lui spusele celuilalt, cuvintele nu sunt descrieri precise ale realității pentru că ele sunt în mod inerent subiective și interpretative. 

 

Cuvântul devine un instrument care scormonește rațiunea umană, o răscolește prin situațiile limită și prin experiențele la care este supusă, dar o și salvează.

Strada Gutenberg

 (Cum apar în mintea ta gesturile celui de lângă tine? Dar vorbele? Ești capabil să îl înțelegi pe el sau ești doar disponibil să îl asculți? Ce senzație îți lasă respirația celuilalt? Dar amprentele lui pe pielea ta? Îți place? Te-ai gândit la vreun sens sau doar te joci? Dar care e sensul? Îl cauți? Trăiești din imaginație sau pur și simplu nu ai curaj? Te-ai putea pierde aici? De ce îți e teamă? Chiar tu ești acela? Nu te recunoști? Ce s-a schimbat? Era necesar? Ce înseamnă pentru tine fericirea? Crezi? Câte tipuri de ploaie cunoști? Dar de tristețe? Le grupezi? Ai experimentat totul? Cât timp dormi? Visezi? Ce îți dorești acum? )

În dimineața asta Karl l-a întâlnit pe Karl. Mergeau pe strada Gutenberg, pe lângă ferestrele caselor cu perdele în vânt și flori în glastre, muți de uimire.

nu aș fi putut spune mai bine decât Anne:

“You will lose someone you can’t live without,and your heart will be badly broken, and the bad news is that you never completely get over the loss of your beloved. But this is also the good news. They live forever in your broken heart that doesn’t seal back up. And you come through. It’s like having a broken leg that never heals perfectly—that still hurts when the weather gets cold, but you learn to dance with the limp.”

― Anne Lamott

 Adele - Make You Feel My Love
    

& you survive. (s:)

Chloe și vioara fără corzi

             

              
             Nerăbdătoare, Chloe privește pe fereastră. Își simte trupul plin, iar ochii ei mari caută asiduu puncte de sprijin. Se ridică de pe saltea dintr-odată, ca un soldat chemat la raport, apoi își întinde brațele spre tavan până când pare că aproape i s-au desprins de umeri. Nimic nu se compară cu un somn bun. Acele nopți vii i-au măcinat gândurile într-o agonie continuă. Acum însă, în corpul ei, celulele și-au regăsit locul. Sub pielea roasă de nedumerire, se unesc linii vineții sub forma unei mandale. Poate ar trebui să fac o plimbare. 

                 Apa clocotește. Din ibric țâșnește o licoare fierbinte, de culoarea mugurilor de cireș. Chloe o soarbe încet, gânditoare. Până la urmă nu am primit nici un răspuns. Se ridică de pe scaunul din bucătărie și începe să răsfoiască un album. Imagini în negativ îi aleargă în fața ochilor precum caii scăpați din manej. Caii aleargă pe câmpii din aburi, pe câmpii din carton.  Orele se rotesc, redându-i zilei măsura ei egală. Ar fi vrut să vină, să nu o lase aici, să se risipească.


                 Trebuie să fi fost o femeie desăvârșită.
 

               Înăuntru pătrunde un miros dulceag, de salcâm în floare. Zgomotele se rostogolesc pe podea, ghemuri. Nu mai crede. Nu a crezut niciodată cu adevarat. Corzile împletite cândva în interior s-au rupt în acea zi. De atunci, în mintea ei răsună un ecou străin: un fel de muzică pe care o poartă cu sine oriunde și care se răspândește cu intensitate diferită în fiecare organ. Cântă, cântă, cântă!  

souvenirs

Aujourd’hui, j’ai un dilemme
En essayent de prendre en photo
une cheville que j’ai trouvée
Jetée dans le lit de Cécile
Je n’ai pas pu me rendre compte
Si celle-là appartenait
A une jeune femme ou
A un jeune homme ravi
D’une incertitude d’être ou ne pas être sois même


...............................................................................

Chanson pour Héloïse



Une chanson hédonique je le voue, à toi, Héloïse !
Je veux te dire que je t’aime
Même si ton visage m’est encore inconnu
Même si la pluie a quitté les cieux
Et maintenant elle tombe d’une terre sèche
-comme tu vois, les choses sont changées-
(Ils se sont aussi ennuyés
De cette banalité qui nous entoure
Et ils ont renversé les rôles pour se divertir un peu - comme en théâtre-
Les plantes cherchent les racines parmi les nuages
L’arc-en-ciel s’est collé sur le désert)
Je veux t’embrasser avec force
Sans devenir pathétique
En espérant que derrière cette embrassade
Je trouverai la personne que je n’ai jamais été

....................................................................................

Chanson pour soi-même

Ses yeux grands
D’une expressivité obsédante
Ont frappé toujours les amants d’ennui
Elle a fumé avec nostalgie
Sa sensualité aux lèvres
D’une autre femme –proche d’un dernier rendez-vous
Elle voudrait être parfaite
Pour soi-même parce que les opinions des autres ne comptaient plus
Son rôle n’était pas si difficile
Chaque matin elle se résignait
De rester seulement un point
A la confluence d’un aiguillon et un veston
Parce qu’elle savait aussi
Que son visage n’était qu’une tête d’épingle pour lui

.....................................................................................

Une fois par mois
Tu dois faire ordre
Parmi tes penssés…tu dois prendre tes souvenirs
-devenus des pièges dans le présent-
Et les cacher dans la poche d’une première femme qui crie de plaisir
Tu dois prendre aussi les mots qu’il t’a jetés avec insolence…couper les paroles doux
(Et faire avec elles des nectars pour les fées)
Déshabiller les désirs …accrocher les rêves dans le sapin de noël
-peut-être ainsi ils s’accompliront-
Maintenant…avec une raison nue
Dit-lui que tu l’aimes
S’il te réponds : »moi (non)plus »
Il faut que tu fermes toutes les portes de la solitude
En attendant la paranoïa
Mais…s’il t’ignore
Tu dois révéler tous les secrets
Pour en faire venir les hommes qui toujours auraient voulu
Etre des femmes fatales …

to'tu

Maria Elena
Ma gandeam la numele tau
Afara erau -27 de grade
Ceaiul fierbea in clocote
(Si tu tocmai iesisesi pe usa)
Stiam ca nu te vei mai intoarce niciodata
Scriam numele tau
Mecanic
Cu degetele mele lungi si subtiri
Pe geamul inghetat
- Maria elena, maria elena -
Si de fiecare data disparea ceva din mine.

maria elena

maria elena,
as vrea sa imi lasi un mesaj pe facebook
la ore fixe
sa ma intrebi cum imi merge
daca imi mai iubesc aproapele
daca si el ma mai iubeste pe mine
apoi sa stingi becul mic al veiozei tale aburinde
sa inchizi fereastra si sa pui punct
astept in fiecare duminica sa imi scrii
dimineata prima data deschid computerul
si te caut obsedant in toate fotografiile
salvate pe desktop
chiar si in acelea cu fotolii
cani de ceai
pardoseli din lemn de cires
si tapeturi fardate obscen
pe toate le-ai atins
asa cum as vrea sa ma atingi pe mine acum
sa ma sorbi.

karl

Intr-o seara, Karl gasise scris incifrat pe un servetel: "prietenia dureaza atat cat ii ia unui baietel pofticios sa sparga o crusta de zahar ars..."

Karl s-a intristat amintindu-si de L.

cateva clisee despre scris

poti scrie in adevaratul sens al cuvantului doar daca freamatul creatiei nu iti da pace...iti stapaneste mereu gandurile silindu-le se se elibereze cumva...


poti scrie bine doar daca exersezi..

mai poti scrie, insa nu neaparat bine, in siajul unor maestri...in cazul asta trebuie sa fii atent..riscul epigonic e cam mare....

daca acela care scrie o face din motive exterioare lui, nu va fi niciodata un scriitor bun, in cel mai bun caz se va rezuma la o munca de mestesugar… va fi un artizan de cuvinte…

Timp regasit (?)

In dragoste, rivalul nostru fericit, totuna cu dusmanul nostru, ne este binefacator. unei fiinte care nu starnea in noi decat o dorinta fizica neinsemnata, el ii adauga de indata o valoare imensa, straina ei, dar pe care noi o confundam cu ea. Daca nu am avea rivali, placerea nu s-ar transforma in dragoste. Daca nu i-am avea, sau daca nu ne-am inchipui ca-i avem. caci nu este necesar ca ei sa existe in realitate. Pentru binele nostru este suficienta acea viata iluzorie pe care o insufla rivalilor nostri inexistenti banuiala si gelozia noastra.



Trebuie sa innodam, la vremea fericirii, legaturi tare dulci si puternice de incredere si afectiune pentru ca ruperea lor sa provoace acea sfasiere atat de pretioasa ce se numeste nenorocire. Daca nu ai fi fost fericit, fie si numai datorita sperantei, nefericirile ar fi lipsite de cruzime si, in consecinta, fara efect.


fragmente din Timpul regasit de M. Proust

dorul..ca o pată pe hârtie

Ce este dorul? Iată una dintre acele întrebări esenţiale căreia nu îi găsim un răspuns imediat pentru că nu ţine de o înlănţuire logică a cuvintelor, de un algoritm sau de o plimbare pe înserat... deşi, uneori ne e dor de o plimbare în intimitatea nopţii...Răspunsul vine din suflet.

"Dor" este un cuvânt românesc autentic, intraductibil. El este activat de amintire. Uneori ne este dor de noi înşine dintr-o anume perioadă a vieţii. Alteori resimţim nostalgia copilăriei.


Dorul este un paradox. E lipsă şi împlinire deopotrivă...


parfum dulceag.

Dorul este o recunoaştere a ceea ce ne e drag... e ca o pată de cerneală pe hârtie...

poveste de seara

Se ia o femeie. Se dezbraca. Se intinde cu grija pe cearsafurile albe. Se asaza langa ea. Perdelele sunt curate si viata e scurta. Se stinge lumina.


Gestul se repeta seara pentru o atmosfera sufleteasca echilibrata. Este de dorit ca femeia sa fie de fiecare data alta, pentru a se evita plictiseala si pentru a lasa loc diversitatii (atat de pregnanta in modernitate).



Acesta nu este un post misogin. Este un post inspirat din realitate(a) unora..

"angel radios!"

A la fin d’une histoire d’amour, unul dintre momentele in care atat barbatii cat si femeile se bagatelizeaza (intr-un mod naiv insa) se contrage in gestul lor impulsiv de a lua apararea “noului venit”. Gestul acesta le tradeaza o lipsa de tact, le dezgoleste lasitatea. In loc de a spune simplu :”am pe altcineva”, se cramponeaza in formulari alambicate, in scuze penibile. Niciodata nu e vina celui vizat. Parca pana atunci cei doi ar fi trait intr-un “orb al gainii” sfasietor sau, in cel mai bun caz, hazardul savarsise o eroare impardonabila. Dar, in majoritatea cazurilor eroarea e de natura umana care, pana la un anumit punct, e si ea o masinarie.

Cand se pregatea sa o paraseasca pe dna. Bovary, dupa ce termina de incropit scrisoarea, Rodolphe reflecta :

“-Biata femeie! O sa ma creada mai nesimtitor decat o stana de piatra; ar fi trebuit si cateva lacrimi pe deasupra; numai ca eu nu pot plange; asta nu-i vina mea”

si atunci, turnandu-si putina apa intr-un pahar, Rodolphe isi muie degetul si lasa sa cada de sus o picatura mare, care facu o pata stearsa de cerneala; apoi, vrand sa sigileze scrisoarea dadu peste pecetea Amor nel cor.” (G. Flaubert-“Madame Bovary)

nimic despre dragoste

fiecare ii poarta ecoul celuilalt…




Uneori, dragostea e ca o calatorie intre patru pereti…dupa ce ai parcus kilometri dintr-un colt in altul, ai sarit intr-un picior sau te-ai dat cu capul de tocul usii, iti dai seama ca in camera ai ramas doar tu.

Alteori, dragostea e doar o femeie cu ochi albastri, mici…apoi o alta femeie cu ochii albi, intorsi pe dos…si tot asa…dragostea devine o palarie de paie, un sacou inflorat, o partida buna, un ras hidos, o baie cu multa spuma si aroma de nuci infloriti, zatul din cana de cafea, numarul de la pantofi, drumul spre facultate (si inapoi), 5…6, o castana calcata in picioare de zeci de trecatori…pana la urma, folosind un sentimentalism dulceag, dragostea este totul, insa rareori cum ai vrea sa fie.

indicii despre Om

Uneori, indiciul care iti arata ca esti om este slabiciunea. Da. Slabiciunea de a te intoarce acolo unde ai pus punct ultima data si de a dezerta.