cantec de seara, cantec de seara

in timp ce unii alegeau clementine in supermarket
noi ne instrainam
iti lasai in tesatura bluzei
parfumurile
cuvintele nerostite
forma trupului
as fi vrut sa uzi planta de pe birou zilnic
pana cand frunzele fragede s-ar fi umflat
si ar fi pornit o ploaie rece
dincolo de marginea cenusie a ghiveciului
toate filmele la care am fost
au purtat cantecele noastre soptite
nemarturiste
cand am vazut pe rafturi
creioane reciclate
m-am gandit la
sufletul tau nepoluat
cu dragoste
mi-am luat cateva
pentru a le toci varfurile sarate
toate astea s-au intamplat
cand facem proiectii
(asa, ca regizorii debutanti in salile de cinema improvizate)
ale amintirilor noastre comune
cand traiam in trecutul asta
de nesuportat uneori
de nemangaiat
noaptea
de neatins


de uitat.

idee de roman

In august, am luat o pauza de o luna de la citit si de atunci nu imi mai pot reveni. De cand am ajuns aici, am resimtit frustrarea de a citi impus, obligata de circumstante. Fiecare pagina parcursa cu gandurile in alta parte, inseamna o tradare (in subsidiar) a textului care ti se poate dezvalui (daca stii sa il depliezi) pana la ecografii indecente sau imagini rosiatice agatate de un fir lung si subtire intr-o camera obscura. Acum intalnirea cu textul e intalnirea unui bolnav cu o suferinta imaginara. E ca un amor epuizat prematur. Nu-mi mai spune nimic, nu mai simt nimic. Am nevoie de timp. Am nevoie de lungi dupa-amieze in care sa ne abandonam reciproc unul in altul pana cand placerea lecturii devine orgasmica.




(zlele trecute, cand eram in sala de lectura, am observat langa masa un cos de gunoi plin cu hartii scrise si atunci mi-a venit in minte ideea unui tip de roman pe care nu il voi scrie niciodata. Poate ca, vreodata, cineva va strange seara de seara, foile rupte, mazgalite, muncite cu ganduri si idei de prin toate bibliotecile pline, le va decupa si isi va face propriul ierbar de cuvinte, un fel de colaj neidentificat).