8 puncte culminante

1. Daca nu am avea imaginatie, chiar si pentru cateva clipe, ne-am uita unii la altii ca la niste obiecte indecente. (e si asta un prag liminal care la un moment dat devine plictisitor)

2. Rutina este doar un ritual desacralizat sau, in alta ordine de idei, indepartare prin apropiere.

3. Cand cliseul intervine in dragoste nu poti decat sa faci gestul Annei Karenina: sa urmezi linia ferata sub zgomotul trepidant al vagoanelor.

4. De cateva zile imi imaginez ca in holul care duce spre camera mea se afla un patefon urias, uzat si ingalbenit. In fiecare dupa-amiaza are loc o explozie suculenta de note care se inlantuie intr-o muzica stranie. Acea explozie are ceva din bombardamnetul de la Hiroshima, din tipatul copilului speriat, din bazaitul mustelor, din zgomotul picaturilor de ploaie pe tabla acoperisului, din respiratia bolnavilor de ftizie din poeziile bacoviene, din delirul lui Freud si mai ales din fosnetul rochiilor de matase.

5. “nimeni nu e de neinlocuit”- cliseul suprem, pe care il spun in fiecare seara, in loc de rugaciune, aceia care sunt la un pas de anxietate.

6. Nu ne putem anula unii pe altii. Ceea ce putem face e doar sa ne acceptam impostazele mai putin fotogenice.

7. Cred ca am gresit cand te-am privit in ochi, inainte sa inchid usa.

8. Starea de fereastra.

sfarsitul continuu

A scrie scrisori inseamna a te dezgoli in fata spiritelor-ceva ce ele abia asteapta. Sarutarile din scrisori nu isi ating destinatia, sunt doar sorbite pe drum de spirite. Cu aceasta se hranesc si ele si se inmultesc inspaimantator. Umanitatea simte asta si pentru a asigura comunicarea naturala, pacea sufletelor, a inventat calea ferata, automobilul, avionul. Da e deja prea tarziu. Acestea sunt inventii facute abia in momente de criza. Dusmanul este mult mai calm si mai puternic; dupa serviciul postal a intervenit telegraful, telefonul, radiograful. Nu spiritele vor ramane fara hrana, ci noi vom pieri.



(Franz Kafka- fragment dintr-o scrisoare adresata Milenei)

dance me to the end of love

melodia asta e pentru tine...



Vezi mai multe video din Muzica

fata draga,

Am tot vorbit despre obiceiul meu de a asculta melodiile obsedant. Inca il mai am. Acum insa am un fel de mini-playlist. De cateva zile ascult aceleasi melodii (niciodata mai mult de CINCI). Iata cateva:


1. Stereophonics- Dakota
2. Florence + The machine- Dog days are over
3. Idem- You got the love
4. Paolo Nutini- Last Request
5. Idem- 10/10

Astea sunt melodiile de saptamana asta...Asa ai si suport (=coloana sonora) pentru scurtmetrajele mele zilnice.


Asculta mai multe audio Muzica

aucune raison

In fiecare zi, din spatele ferestrei, soarele e acelasi. Lumea pare sa nu se fi schimbat. Oricum, de aici nu se vede mai nimic : o bucata de cer, niste rufe intinse (cel mai bun surogat pentru persoane), cateva pietre. A trecut aproape o saptamana. Fiecare stie ce are de facut. Nu punem intrebari, nu ne mai privim in ochi. Stim totul pentru ca totul vorbeste de la sine. Izolarea este calea cea mai sigura spre un fel de no man’s land (sau ea este no man's land). Nimic nu vine spre tine. Nu trimiti niciun semnal, nimanui. Are ceva din viscolul teribil de la Polul Nord, este a zecea parte din egoismul lui Wolf. Nu ai nici macar iluzia umbrelor focului din pestera. Realitatea e reciclata, regurgitata, refolosita pana la epuizare. Pana cand e golita de sens. . Izolarea nu te purifica, nu este un bun izolant pentru Rau. Este doar o stare de fapt, pe care daca o accepti devine o rutina convenabila (nu chiar confortabila). Ea e cea care iti micsoreaza orizontul si iti opreste morile de vant.

re: ...re

Teama de a nu mai putea scrie a devenit o obsesie. Incerc sa-mi eliberez mintea de stereotipuri, sa-mi aud vocea.

Iata-ma pe insula pustie. Pusa in situatia de a descrie ce e in jurul meu (excluzand ceaţa) mi-ar fi greu sa spun mai mult decat « obiectele-in sine ». Nu as putea crea o stare de spirit, o imagine coerenta, surprinzatoare. Asa ca voi ramane un timp singura pe insula, modeland nisipul cu degetele uscate...pana cand va reusi cineva sa-mi vada liniile intrerupte si neintrerupte...

Candva citisem un interviu luat lui Livius Ciocarlie care spunea ca nu gandim in judecati, ci in prejudecati... Ceea ce pare a fi adevarat, intrucat functionam bidirectional : cunoastere vs. re-cunoastere.

MA intreb care este limita.

the virgin suicides

Aveam piese de puzzle, dar oricum le alaturam, ramaneau goluri intre ele- goliciune in forme stranii, croita de ceea ce le invaluise...asemenea unor tari carora nu le puteam da nume. Ce a staruit in urma lor nu a fost viata, ci cele mai triviale fapte mondene... un ceas ticaind pe perete...o camera in penumbra la pranz...crima unei fiinte umane de a se gandi doar la sine. Am inceput procesul imposibil de a incerca sa le uitam..


The Virgin Suicides



Nici nu stiu daca filmul asta a fost o trezire la realitate sau doar un "play" intru sondarea sensurilor ei...
Mi-au placut indeosebi vorbele din final pe care le-am scris ( a se intelege citat ) mai sus... mai mult mi-a placut insa fraza accentuata...