sâmbătă seara, înainte de a pleca

de mâine un alt oraș se deschide într-un alt capitol.
vitralii.
Chagall.
 

sfarsitul continuu

A scrie scrisori inseamna a te dezgoli in fata spiritelor-ceva ce ele abia asteapta. Sarutarile din scrisori nu isi ating destinatia, sunt doar sorbite pe drum de spirite. Cu aceasta se hranesc si ele si se inmultesc inspaimantator. Umanitatea simte asta si pentru a asigura comunicarea naturala, pacea sufletelor, a inventat calea ferata, automobilul, avionul. Da e deja prea tarziu. Acestea sunt inventii facute abia in momente de criza. Dusmanul este mult mai calm si mai puternic; dupa serviciul postal a intervenit telegraful, telefonul, radiograful. Nu spiritele vor ramane fara hrana, ci noi vom pieri.



(Franz Kafka- fragment dintr-o scrisoare adresata Milenei)

lipsa de....

Nu mai sunt indragostita de tine. Pana sa te intalnesc iarna asta, imi imaginam totul: de la felul in care voi aranja cuvintele in fraze, in interjectii si vocative redundante, pana la culoarea nasturilor jachetei tale, a efectului de sera asupra parului tau (de asta voiam sa ne intalnim mereu intr-un loc inchis, claustrofobic pentru a te proteja de razele soarelui), pana la modul in care te va afecta zambetul trecatorilor, filmele care ruleaza luna asta la cinema, rostogolirea pietrelor din imaginile cu ursii polari. Ah! Erau ganduri interminabile, insomnii, cursuri ratate, relatii superficiale, carti citite pe diagonala completate apoi cu tot ceea ce stiam eu despre tine si cu potentialul a ceea ce imi oferi, colaje cu zambetele noastre, plimbari, lampi cu becuri fosforescente, timp si blocuri suspendate, idealurile mele filtrate printr-ale tale, 5:00 A.M…


Dar acum nu mai simt nimic.