o noapte furtunoasa..

tânăra pariziană...

tânara pariziană îşi plimbă câinele chaque dimanche pe malurile Senei
în timp ce
pe marginea unui pervaz din rue49
o delicată muşcată
păleşte
...............
tânăra pariziană
de atunci, de acum...

karl...

La 20 de ani, Karl nu isi mai doreste nimic. trece prin toate baltoacele mai mari si mai noroioase, bea cate un pahar cu lapte in fiecare seara, urmareste cu privirea darele de lumina pe care le lasa veioza, singuraticul far al fibrelor lemnoase. isi noteaza gesturi intr-un carnetel: fiecarui numar de telefon ii alatura un desen stangaci: de exemplu, pentru D. a ales un "larevedere "creponat. lui I. i-a desenat un cerc in jurul gatului care se mareste odata cu fiecare zambet. singurele pagini neinsemnate sunt la "W" si "yz".

la 20 de ani, Karl urmeaza cursul invers al zilelor si nu se mai poate ridica.

"angel radios!"

A la fin d’une histoire d’amour, unul dintre momentele in care atat barbatii cat si femeile se bagatelizeaza (intr-un mod naiv insa) se contrage in gestul lor impulsiv de a lua apararea “noului venit”. Gestul acesta le tradeaza o lipsa de tact, le dezgoleste lasitatea. In loc de a spune simplu :”am pe altcineva”, se cramponeaza in formulari alambicate, in scuze penibile. Niciodata nu e vina celui vizat. Parca pana atunci cei doi ar fi trait intr-un “orb al gainii” sfasietor sau, in cel mai bun caz, hazardul savarsise o eroare impardonabila. Dar, in majoritatea cazurilor eroarea e de natura umana care, pana la un anumit punct, e si ea o masinarie.

Cand se pregatea sa o paraseasca pe dna. Bovary, dupa ce termina de incropit scrisoarea, Rodolphe reflecta :

“-Biata femeie! O sa ma creada mai nesimtitor decat o stana de piatra; ar fi trebuit si cateva lacrimi pe deasupra; numai ca eu nu pot plange; asta nu-i vina mea”

si atunci, turnandu-si putina apa intr-un pahar, Rodolphe isi muie degetul si lasa sa cada de sus o picatura mare, care facu o pata stearsa de cerneala; apoi, vrand sa sigileze scrisoarea dadu peste pecetea Amor nel cor.” (G. Flaubert-“Madame Bovary)

nimic despre dragoste

fiecare ii poarta ecoul celuilalt…




Uneori, dragostea e ca o calatorie intre patru pereti…dupa ce ai parcus kilometri dintr-un colt in altul, ai sarit intr-un picior sau te-ai dat cu capul de tocul usii, iti dai seama ca in camera ai ramas doar tu.

Alteori, dragostea e doar o femeie cu ochi albastri, mici…apoi o alta femeie cu ochii albi, intorsi pe dos…si tot asa…dragostea devine o palarie de paie, un sacou inflorat, o partida buna, un ras hidos, o baie cu multa spuma si aroma de nuci infloriti, zatul din cana de cafea, numarul de la pantofi, drumul spre facultate (si inapoi), 5…6, o castana calcata in picioare de zeci de trecatori…pana la urma, folosind un sentimentalism dulceag, dragostea este totul, insa rareori cum ai vrea sa fie.

tipuri de singuratate:

1. oamenii prin natura lor neintelesi (=superiori) o poarta ca pe o pata lucida, din spatele retinei. Pentru ei faptul de a fi singuri creeaza mecanismul firesc al unui organ in plus, invizibil pe care il tolereaza si, intrucatva, ocrotesc.
2. oamenii care isi cresc singuratatea ca pe o planta de apartament.
3. urmeaza paranoicii sau inchipuitii intru singuratate. O insingurare provenita dintr-o neacomodare cu sine, in sensul patologic. Un fel de autocompatimire cenzurata, mereu justificata si intrerupta.
4. aceia care vorbesc ore in sir la telefon dar care, odata discutia terminata, nu isi mai amintesc nimic.
5. singuratatea ca pauza de masa sau scobit intre dinti…
6. singuratatea persistenta-un balsam pentru rufe dulceag…
7. nevoia de a fi singur…
8. empatizarea cu personajele solitare-singuratatea (di)simulata
9. singuratatea din “a iubi”
10. singuratatea este la fel ca moartea- o purtam pretudindeni cu/in noi...fara sa lasam urme..




si lista poate continua…

(Cand faci exces de acest cuvant parca te simti mai putin singur si iti devine strain…deja vorbesti despre altcineva…)