Înainte de trecere

         Cobor din autobuz. O zi de septembrie ca oricare alta. Mă întorc de la bibliotecă, în sacoșă am un teanc de cărți, aceleași pe care le-am luat acum câteva săptămâni, dar nu am apucat să le citesc. Mă gândesc ce plan să îmi fac cu ele și pentru câteva momente simt că realitatea devine o foaie subțire de tapet care se desprinde de pe un perete. Înaintez fără prea multă convingere spre trecerea de pietoni. Parcă de nicăieri apare un bărbat îmbrăcat într-un costum gri, puțin cam mare pentru statura lui.  Pare că a țâșnit din asfaltul încă fierbinte. Face pași mari, chiar prea mari pentru conformația pe care o are, ceea ce îi dă un aer bizar. Tot corpul îi tremură. Se vede cu ochiul liber că nu își poate controla mișcările și că o forță ascunsă îl face să se deșire, să meargă în diagonală. Se îndreaptă spre mine, privind spre un punct fix, călăuzitor. Îmi dau seama că acel punct se află dincolo de ochii mei, dincolo de lumina dantelată care se strecoară printre crengi, dincolo de oamenii care îl privesc uimiți, dincolo de blocuri și de mașini. În ultima clipă, reușesc să fac un pas într-o parte în așa fel încât să nu ne atingem. Omul o ia pe altă diagonală și eu încerc să țin linia cea dreaptă, uitându-mă în spate, după el, căutând un punct fix.

despre nimicul fiecarei zile

Nu citesc și nu scriu, doar reflectez asupra lor, le țin în minte strâns ca și cum aș ține un obiect valoros în pumn și mă încăpățânez să nu-i dau drumul. Mă întreb dacă este vorba despre un blocaj sau despre faptul că de câțiva ani mă autoiluzionez cum că astea ar înseamna, împreună, vocația mea. Sunt într-un punct în care nu mai pot nici să citesc, nici să scriu în adevăratul sens al cuvântului și aș vrea să ajung la rădăcina acestor probleme pentru că mi-e teamă că voi sfârși prin a nu mai gândi, că voi înceta să surprind profunzimea ideilor și a cuvintelor, și, în definitiv, voi rămâne fără spirit și distanță critice, adică mă voi anula.

sâmbătă seara, înainte de a pleca

de mâine un alt oraș se deschide într-un alt capitol.
vitralii.
Chagall.
 

l'image

trupul meu se
naște în colțul
ochiului

ne privim
printr-o sticlă
aburită

fără să ne atingem
fără să ne dorim

în somn,
sufletele noastre
se țin de mână

tu

"Rațiunea existenței este de a te pregăti pentru a sta mort timp îndelungat."

Existența înseamnă a te lăsa vrăjit și dezvrăjit de cuvintele celui de lângă tine, înseamnă a te încrede în convenția limbajului și, totodată, a fi conștient că dincolo de ea, ești singur, cu trupul și sufletul tău. Nimeni nu te înțelege pe deplin, nimeni nu poate să empatizeze total cu suferința sau trăirile tale. Ești doar tu, sângele tău și pământul din care ai fost plămădit și în care vei ajunge, pentru a închide cercul singurătății în și după moarte. 
Cuvintele sunt uneltele care ne ajută să experimentăm lumea, să o intuim. Dar, în fond, suntem orbi și neajutorați. Nimeni nu spune ceea ce gândește cu adevărat, fiecare interpretează în modul lui spusele celuilalt, cuvintele nu sunt descrieri precise ale realității pentru că ele sunt în mod inerent subiective și interpretative. 

 

Cuvântul devine un instrument care scormonește rațiunea umană, o răscolește prin situațiile limită și prin experiențele la care este supusă, dar o și salvează.

un adevăr și o dorință

                                           

                                                                         &

Strada Gutenberg

 (Cum apar în mintea ta gesturile celui de lângă tine? Dar vorbele? Ești capabil să îl înțelegi pe el sau ești doar disponibil să îl asculți? Ce senzație îți lasă respirația celuilalt? Dar amprentele lui pe pielea ta? Îți place? Te-ai gândit la vreun sens sau doar te joci? Dar care e sensul? Îl cauți? Trăiești din imaginație sau pur și simplu nu ai curaj? Te-ai putea pierde aici? De ce îți e teamă? Chiar tu ești acela? Nu te recunoști? Ce s-a schimbat? Era necesar? Ce înseamnă pentru tine fericirea? Crezi? Câte tipuri de ploaie cunoști? Dar de tristețe? Le grupezi? Ai experimentat totul? Cât timp dormi? Visezi? Ce îți dorești acum? )

În dimineața asta Karl l-a întâlnit pe Karl. Mergeau pe strada Gutenberg, pe lângă ferestrele caselor cu perdele în vânt și flori în glastre, muți de uimire.