starea de fereastra

Starea de fereastra este starea oamenilor frumosi pe dinauntru (nu se iau in considerare secretiile oleaginoase si Trompa lui Eustachio) si singuri. Tot ceea ce e dincolo de o bucata de sticla arata un peisaj strain, indiferent ca e vorba despre un perete din caramida gri sau despre pinguinii zambareti de la Polul Sud. CAnd avem starea de fereastra constientizam prezenta sticlei. Ii pipaim circumspect suprafata lucioasa (sticla are un obraz ascuns in interior), ii masuram lungimea, apoi latimea, intocmim un tabel despre fragilitatea ei (pe care o si testam cu ajutorul unui scaun cu trei picioare) si descriem reactiile chimice (facand referire, desigur, la frumoasa Galateea a lui Pygmalion). Uneori ma intreb daca sticla a avut traume sau momente amnezice. In opinia psihologilor francezi, probabilitatile sunt reduse. Totusi, nu trebuie sa uitam caracterul ei paradoxal. Prin ea vedem ce e dincolo. Doar atat. Ne ofera o perspectiva, iluzia ca suntem partasi la ceva. Ne lovim de ea cand avem o dorinta exacerbata : de a locui in acelasi trup cu cineva, de a ajunge la un asemenea grad de intimitate si empatie incat sinele nostru devine gelos pe sinele celuilalt. Or, asta e imposibil. Mereu si mereu sticla. Ea doar ne pune in miscare rotitele prafuite ale imaginatiei.


E o stare incordata in care simturile devin ciorchine, uneori nefiresti si captusesc fiecare extremitate a corpului pendular. Dintr-un exces de raze ce nu si-au mai putut urma circuitul firesc, suprafata sticlei a inceput sa trepideze, apoi a cazut in depresie.


Ne privim cu o oarecare indiferenta. Vedem tot ceea ce e dincolo de noi, insa nu reusim sa ne dam seama de continutul nostru. Apoi uitam. Uitam ca a deschide fereastra in momentul in care stratul de ozon se rarefiaza implica un sacrilegiu.