In dragoste, rivalul nostru fericit, totuna cu dusmanul nostru, ne este binefacator. unei fiinte care nu starnea in noi decat o dorinta fizica neinsemnata, el ii adauga de indata o valoare imensa, straina ei, dar pe care noi o confundam cu ea. Daca nu am avea rivali, placerea nu s-ar transforma in dragoste. Daca nu i-am avea, sau daca nu ne-am inchipui ca-i avem. caci nu este necesar ca ei sa existe in realitate. Pentru binele nostru este suficienta acea viata iluzorie pe care o insufla rivalilor nostri inexistenti banuiala si gelozia noastra.
Trebuie sa innodam, la vremea fericirii, legaturi tare dulci si puternice de incredere si afectiune pentru ca ruperea lor sa provoace acea sfasiere atat de pretioasa ce se numeste nenorocire. Daca nu ai fi fost fericit, fie si numai datorita sperantei, nefericirile ar fi lipsite de cruzime si, in consecinta, fara efect.
fragmente din Timpul regasit de M. Proust
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu