In august, am luat o pauza de o luna de la citit si de atunci nu imi mai pot reveni. De cand am ajuns aici, am resimtit frustrarea de a citi impus, obligata de circumstante. Fiecare pagina parcursa cu gandurile in alta parte, inseamna o tradare (in subsidiar) a textului care ti se poate dezvalui (daca stii sa il depliezi) pana la ecografii indecente sau imagini rosiatice agatate de un fir lung si subtire intr-o camera obscura. Acum intalnirea cu textul e intalnirea unui bolnav cu o suferinta imaginara. E ca un amor epuizat prematur. Nu-mi mai spune nimic, nu mai simt nimic. Am nevoie de timp. Am nevoie de lungi dupa-amieze in care sa ne abandonam reciproc unul in altul pana cand placerea lecturii devine orgasmica.
(zlele trecute, cand eram in sala de lectura, am observat langa masa un cos de gunoi plin cu hartii scrise si atunci mi-a venit in minte ideea unui tip de roman pe care nu il voi scrie niciodata. Poate ca, vreodata, cineva va strange seara de seara, foile rupte, mazgalite, muncite cu ganduri si idei de prin toate bibliotecile pline, le va decupa si isi va face propriul ierbar de cuvinte, un fel de colaj neidentificat).
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere