aucune raison

In fiecare zi, din spatele ferestrei, soarele e acelasi. Lumea pare sa nu se fi schimbat. Oricum, de aici nu se vede mai nimic : o bucata de cer, niste rufe intinse (cel mai bun surogat pentru persoane), cateva pietre. A trecut aproape o saptamana. Fiecare stie ce are de facut. Nu punem intrebari, nu ne mai privim in ochi. Stim totul pentru ca totul vorbeste de la sine. Izolarea este calea cea mai sigura spre un fel de no man’s land (sau ea este no man's land). Nimic nu vine spre tine. Nu trimiti niciun semnal, nimanui. Are ceva din viscolul teribil de la Polul Nord, este a zecea parte din egoismul lui Wolf. Nu ai nici macar iluzia umbrelor focului din pestera. Realitatea e reciclata, regurgitata, refolosita pana la epuizare. Pana cand e golita de sens. . Izolarea nu te purifica, nu este un bun izolant pentru Rau. Este doar o stare de fapt, pe care daca o accepti devine o rutina convenabila (nu chiar confortabila). Ea e cea care iti micsoreaza orizontul si iti opreste morile de vant.