1. oamenii prin natura lor neintelesi (=superiori) o poarta ca pe o pata lucida, din spatele retinei. Pentru ei faptul de a fi singuri creeaza mecanismul firesc al unui organ in plus, invizibil pe care il tolereaza si, intrucatva, ocrotesc.
2. oamenii care isi cresc singuratatea ca pe o planta de apartament.
3. urmeaza paranoicii sau inchipuitii intru singuratate. O insingurare provenita dintr-o neacomodare cu sine, in sensul patologic. Un fel de autocompatimire cenzurata, mereu justificata si intrerupta.
4. aceia care vorbesc ore in sir la telefon dar care, odata discutia terminata, nu isi mai amintesc nimic.
5. singuratatea ca pauza de masa sau scobit intre dinti…
6. singuratatea persistenta-un balsam pentru rufe dulceag…
7. nevoia de a fi singur…
8. empatizarea cu personajele solitare-singuratatea (di)simulata
9. singuratatea din “a iubi”
10. singuratatea este la fel ca moartea- o purtam pretudindeni cu/in noi...fara sa lasam urme..
si lista poate continua…
(Cand faci exces de acest cuvant parca te simti mai putin singur si iti devine strain…deja vorbesti despre altcineva…)
moa, je suis ou?
RăspundețiȘtergeresais pas. c'est une chose relative.
RăspundețiȘtergere