fata draga,

Ploua de doua zile si e frig. Ma gandesc intens la tine si la persoanele dragi din viata mea. Imi dau seama ca sunt neputincioasa in fata voastra si ca adesea dorintele mele sunt doar ale mele, imi sunt prizoniere. Cand pasesc, in spatele meu se multiplica umbre straine, ecouri. Stiu doar ca trebuie sa scriu. Nu stiu ce, de ce sau pentru cine. Am sa incerc asta, macar o perioada, sa vad daca sunt buna de ceva sau nu. Poate ca e singurul refugiu. Am nevoie de un echilibru neintinat de alte priviri. Nu e un egoism, mai degraba o necesitate, un impuls vital, o plonjare deasupra…

Daca nu am sa ma pierd in acest salt spre interior, ma vei gasi neschimbata cand te vei intoarce.


Am descoperit placerea de a lega o prietenie cu o suava floare violeta.


n.