
in timp ce unii alegeau clementine in supermarket
noi ne instrainam
iti lasai in tesatura bluzei
parfumurile
cuvintele nerostite
forma trupului
as fi vrut sa uzi planta de pe birou zilnic
pana cand frunzele fragede s-ar fi umflat
si ar fi pornit o ploaie rece
dincolo de marginea cenusie a ghiveciului
toate filmele la care am fost
au purtat cantecele noastre soptite
nemarturiste
cand am vazut pe rafturi
creioane reciclate
m-am gandit la
sufletul tau nepoluat
cu dragoste
mi-am luat cateva
pentru a le toci varfurile sarate
toate astea s-au intamplat
cand facem proiectii
(asa, ca regizorii debutanti in salile de cinema improvizate)
ale amintirilor noastre comune
cand traiam in trecutul asta
de nesuportat uneori
de nemangaiat
noaptea
de neatins
de uitat.